Maria Grapini: Sondajele vor stabili candidatul la Primăria Timişoara

Preşedintele PC Timiş, Maria Grapini, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că dacă liberalii sau conservatorii vor da candidatul la Primăria Timişoara, în 2012, acesta trebuie să poată bate candidatul PDL, menţionând că dacă PSD va avea punctaj mai bun, atunci va da candidatul

Urmărește
9 afișări

Maria Grapini a spus că dacă sondajele vor arăta că PSD are un punctaj mai bun în judeţ, atunci formaţiunea social-democrată va da candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş.

Ea a precizat că tot sondajele vor trebui să stabilească dacă un candidat liberal sau unul al conservatorilor are mai multe şanse să obţină funcţia de primar al Timişoarei, la alegerile locale din 2012.

"PSD, dacă stă mai bine în sondaje, va da preşedintele Consiliului Judeţean, iar Alianţa de Centru Dreapta va da candidatul de primar. Dacă ACD vrea să probeze cine e cel mai potrivit pentru primărie, acordul nostru prevede că se va face un nou sondaj şi se va stabili cine va candida. Probabil vor fi incluse în acest sondaj două-trei nume de la liberali şi două-trei nume de la noi. Corect pentru cetăţeni e ca acest candidat să-şi anunţe intenţia cu cel puţin un an înainte", a spus Grapini.

Preşedintele PC Timiş, care anul trecut şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de primar al Timşoarei, la alegerile din 2012, a afirmat că nu are "o problemă de orgoliu" să renunţe, dacă sondajele vor stabili că un liberal ar putea bate candidatul PDL la această funcţie.

"Eu nu am nicio problemă de orgoliu să renunţ la candidatură dacă constatăm că liberalii dau un candidat ce ar putea bate candidatul PDL", a mai spus Grapini.

Liderul PC Timiş a spus că, sâmbătă, la Bucureşti, s-a stabilit ca la nivel local să existe un Consiliu Judeţean al USL, format din membri ai PSD şi ACD.

Ea a mai spus că a purtat o discuţie cu preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, şi cu preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, şi împreună au decis ca echipa de negociere a ACD cu PSD să aibă şase membri, trei conservatori şi trei liberali.

Aceste echipe vor decide, pe baza unor sondaje ce urmează să fie realizate, candidaţii la alegerile din 2012.

Preşedinţii PSD, PNL şi PC au semnat, sâmbătă, la Parlament, documentele de constituire a Uniunii Social-Liberale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici