Prima pagină » Politic » Marian Oprişan spune că prietena lui nu lucrează la ASF, ci la o mare companie de stat

Marian Oprişan spune că prietena lui nu lucrează la ASF, ci la o mare companie de stat

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a afirmat, marţi, că "prietena" sa lucrează la Aeroportul Otopeni şi nu la ASF, aşa cum apăruseră informaţii în spaţiul public, fără să clarifice dacă este vorba de iubita sa sau doar despre o prietenă.
Marian Oprişan spune că prietena lui nu lucrează la ASF, ci la o mare companie de stat

„Sunteţi într-o eroare. Am să vă dezamăgesc. Prietena mea lucrează la Aeroportul Otopeni, nu lucrează la ASF”, a declarat, la Parlament, Marian Oprişan, întrebat dacă este adevărată informaţia potrivit căreia iubita sa ar fi angajată la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Întrebat dacă este vorba de fapt despre iubita sa, Mirela Larisa Nădrag, Oprişan a replicat: „Sunteţi oameni serioşi?”.

Acesta a spus că nu este interesat cât câştigă partenera sa.

„Habar nu am şi nici nu mă interesează. Dacă s-a făcut conform legii, orice cetăţean al ţării este liber să se angajeze oriunde în ţara asta”, a precizat Marian Oprişan.