„Îl susţin pe Liviu Dragnea, doar că din punctul meu de vedere o confirmare oficială nu se face aşa. (…) Da. A fost ce am simţit nu neapărat un gest de frondă. Dar asta nu înseamnă că nu-l susţin. Dacă este să îl susţin însă vreau să-l susţin aşa cum se manifestă această susţinere în mod democratic. Nu spun că ar fi necesar. Din punctul meu de vedere nu este necesar în momentul de faţă. Pe mine mă interesează mai puţin lucrurile acestea, mă interesează să facem ce am zis noi că facem în lupta cu noua securitate”, a declarat Liviu Pleşoianu, solicitat să comenteze de ce nu s-a ridicat în picioare, aşa cum au făcut toţi colegii săi, la Congres, când Liviu Dragnea a fost reconfirmat verbal în funcţia de preşedinte PSD.
Liviu Pleşoianu a afirmat că important este ca PSD să ducă până la capăt „acel război la nivel declarativ cu noua Securitate”.
„Eu cred că toţi cei care sunt depozitari de informaţii într-un sens sau altul că ar trebui să înceteze să fie depozitari de informaţii şi să spună public tot ce au de spus, indiferent de cine este vorba. Da, este un mesaj pentru absolut toţi, inclusiv pentru foşti lideri de partid, cum este Victor Ponta”, a spus Pleşoianu, întrebat dacă acesta este un mesaj pentru Liviu Dragnea.