Marian Sârbu: Decizia CC a confirmat rezervele UNPR privind diminuarea pensiilor
„Foarte bine că decizia Curţii Constituţionale n-a făcut altceva decât să confirme rezervele noastre în legătură cu diminuarea pensiilor, un motiv pentru care am fi părăsit coaliţia de guvernare, dacă după 31 decembrie nu s-ar fi anulat acea măsură”, a declarat, sâmbătă, preşedintele UNPR, Marian Sârbu, în timpul unei întâlniri desfăşurate la Oradea cu reprezentanţii formaţiunii din câteva judeţe ale Transilvaniei.
„E foarte bine că s-a decis cum s-a decis, dar fireşte că este nevoie de măsuri în compensaţie şi pentru asta va trebui să vedem care vor fi măsurile Guvernului şi să le analizăm cu atenţie”, a continuat Marian Sârbu.
Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a fost întrebat, ulterior, într-o conferinţă de presă, ce măsuri „în compensaţie” consideră că trebuie să adopte Guvernul după decizia Curţii Constituţionale.
„Partidul nostru consideră că, în această perioadă de criză mondială, este nevoie ca cei care au mai puţin să contribuie cu mai puţin, iar cei care au mai mult, pe o durată excepţională, cât durează această criză, să contribuie cu mai mult”, a răspuns el. Întrebat, în continuare, dacă acest lucru nu contravine politicii Guvernului privind cota unică de impozitare, Oprea nu a dat detalii, spunând: „Am dat deja un răspuns”.
Gabriel Oprea a declarat că formaţiunea sa va continua să sprijine Guvernul, în scopul asigurării stabilităţii.
„În momentul de faţă, România este pe marginea prăpastiei. Da, vom susţine Guvernul, fiindcă de fapt susţinem România, ca România să nu cadă în prăpastie”, a spus Oprea.
Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, preşedintele executiv, Gabriel Oprea, şi preşedintele de onoare, Cristian Diaconescu, au participat, sâmbătă, la Oradea, la reuniunea organizaţiilor judeţene ale UNPR din Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.
Judecătorii Curţii Constituţionale au declarat neconstituţionale articolul 1 litera c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi articolul 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.