Marian Vanghelie revine în politică. Fostul primar îşi lansează partid

Marian Vanghelie a declarat, la Curtea de Apel Bucureşti, unde se judecă o contestaţie a DNA împotriva controlului judiciar, despre amnistie şi graţiere şi despre lansarea noii lui formaţiuni politice, Partidul Social Democrat Independent, ce va fi unul de stânga în care se „vor regăsi muncitorii”.

Urmărește
4854 afișări
Imaginea articolului Marian Vanghelie revine în politică. Fostul primar îşi lansează partid

Marian Vanghelie îşi lansează partid

DNA a contestat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti decizia instanţei inferioare, care a hotărât să îi ridice lui Marian Vanghelie măsura preventivă a controlului judiciar, instituită în dosarul în care a fost acuzat că ar fi primit foloase necuvenite de 30 de milioane de euro pe vremea când era primar al Sectorului 5.

Marian Vanghelie a explicat cum l-a convins pe judecător să îi ridice măsura preventivă după trei ani de proces.

„I-am explicat judecătorului şi i-am zis în felul următor: că de data asta nu o să mai cer să mi se ridice controlul, vreau să explic o serie de locuri şi dânsul să verifice. Şi dacă am dreptate, dânsul să decidă în consecinţă. (...) I-am spus judecătorului – că este al treilea judecător – că îl rog să constate că după trei ani şi jumătate nu mai este important neapărat să mi se ridice mie controlul judiciar, important este fondul problemei, şi dacă dânsul consideră că merit şi am depăşit toate etapele... Şi am mai spus un lucru: vă rog să verificaţi ce am spus eu şi dacă veţi constata că spun bazaconii şi că mint vă rog nici să nu mai pierdeţi timpul cu mine şi să îmi daţi zece sau 15 ani. Dacă nu, rugămintea mea este să mă judecaţi corect, pentru că aceste personaje gen domnul Coldea şi camarila lui încă îşi mai trag răsuflarea pe ultima sută de metri şi încă cred că îi pot speria pe oameni ca să nu se mai vorbească despre ei. Eu am să vorbesc până când voi considera că se va face dreptate şi până când aceşti oameni vor plăti”, a declarat fostul edil.

Întrebat ce părere are despre o eventuală Ordonanţă de Urgenţă cu privire la amnistie şi la graţiere, Marian Vanghelie a declarat că vede această măsură ca pe una necesară pentru a „restarta” sistemul judiciar.

„Eu cred că în primul şi în primul rând, dacă s-ar întâmpla, ar fi necesar pentru că ar fi necesară o restartare, o restartare în sensul că niciun judecător sau procuror să nu mai poată fi şantajat, să existe o justiţie corectă. Până la urmă, dacă cineva este vinovat trebuie să plătească. Dar nu mai merge sub forma că domnul Coldea îşi permite să trimită ofiţeri care nu mai au nicio legătură cu serviciile – indiferent în ce servicii au lucrat – pentru a-i folosi pentru relaţii interumane, că îi cunosc pe un judecător sau pe un procuror. (...) Dacă vă vine să credeţi, până şi copiii femeilor de serviciu de prin tribunal au reuşit să aibă dosare ca să poată să transmită judecătorilor prin cineva, ceva”, a spus Marian Vanghelie.

Fostul edil a fost întrebat dacă actualul lider social-democrat ar merita o amnistie.

„În toate nebuloasele astea care s-au întâmplat – eu nu sunt un fan al domnului Dragnea – dar cred că şi domnul Dragnea unele lucruri le-a luat pe nemeritate: acea judecată care a fost în baza Referendumului care s-a făcut. Nu cred că acel dosar este un dosar pe merit şi nu cred că aia înseamnă corupţie”, a fost răspunsul lui Marian Vanghelie.

Fost primar şi fost lider PSD Bucureşti, Vanghelie a vorbit despre planurile lui în politică: „O secundă nu am încetat să spun ceea ce am crezut. Nu am plecat din ţară, am plecat de 25 de ori pe baza unor hotărâri, dar m-am întors. Vreau să mă bat, de aceea am făcut şi acest partid a cărui lansare o să o facem în luna ianuarie. Se numeşte Partidul Social Democrat Independent (PSDI) şi cred că românii vor înţelege şi vom izbândi să ne debarasăm de aceste gunoaie care au distrus această ţară. (...) O să fie un partid de stânga, un partid - dacă vreţi - în care muncitorii să se regăsească, şi când spunem muncitori ne referim de la CFR-işti, de la cei care lucrează pe vagoane, până la vânzătorii de la Metro, de la Carrefour, că nu mai există nimenea astăzi care să poată să le ia apărarea. Va fi un partid de stânga, la stânga PSD-ului, stânga naţionalistă, în sensul cel mai coerent al lucrurilor, în sens pozitiv”.

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată pe 7 iulie 2015, alături de Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, acuzat de şapte infracţiuni de complicitate la luare de mită şi şapte infracţiuni de spălare de bani; Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, şi omul de afaceri Marin Dumitru. Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2006 — 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici