Mariana Câmpeanu la preluarea portofoliului de ministru al Muncii: Întărirea controlului intern este o prioritate

Publicat: 08 05. 2012, 13:09
Actualizat: 31 03. 2020, 07:22

Mariana Câmpeanu i-a mulţumit fostului ministru al Muncii, Claudia Boghicevici, pentru activitatea pe care a desfăşurat-o şi i-a promis că va încerca să preia din mers, cât mai repede posibil, toate activităţile ministerului, pentru a duce la bun sfârşit ceea ce s-a făcut bine şi pentru a corecta eventualele erori din ultimii trei ani.

Noul ministru al Muncii a precizat că primele lucruri care o preocupă sunt actul normativ pentru reîntregirea salariilor bugetarilor şi găsirea unei soluţii pentru returnarea banilor reţinuţi ca CAS pensionarilor.

O altă prioritate a noului ministru este legată de activitatea Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU).

„Avem probleme mari, suntem în pericol să se suspende plăţile. Încercăm să salvăm activitatea de la AMPOSDRU”, a declarat Mariana Câmpeanu.

Ea a mai spus că are în vedere şi controlul executat de către Inspecţia Muncii şi Inspecţia Socială, precum şi întărirea capacităţii de control a ministerului pentru activităţi interne.

„Doresc ca totul să fie transparent şi să îmbunătăţim relaţia dintre angajaţii ministerului şi beneficiari. Tot ce s-a făcut bun va fi preluat şi dus mai departe”, a spus Câmpeanu.

Fostul ministru al Muncii, Claudia Boghicevici, a mulţumit consilierilor şi angajaţilor din MMFPS, precum şi fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu, care i-a dat şansa să facă parte dintr-un „cabinet ambiţios”.

Ea i-a spus noului ministru că Legea asistenţei sociale, Codul Muncii, Legea salarizării unitare şi cea a pensiilor au aşezat „pe o temelie sănătoasă” societatea românească şi ar fi o pierdere dacă aceste lucruri nu ar fi continuate.

În acelaşi timp cu Mariana Câmpeanu şi-a preluat mandatul şi ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop.

El a spus că că în cel mai scurt timp va prezenta un calendar clar al tuturor intenţiilor existente la nivelul Guvernului, în domeniul său de activitate.

Iolanda Stăniloiu a anunţat că a preluat funcţia de purtător de cuvânt în Cabinetul ministrului Mariana Câmpeanu.