Mărieş a ieşit din greva foamei. Legea lustraţiei ar urma să trecă de Parlament până pe 20 mai
Liderul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, a anunţat că iese din greva foamei, marţi, după întâlnirea cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, în timpul căreia s-a stabilit un calendar clar pentru adoptarea Legii lustraţiei, care ar urma să treacă de Parlament până în 20 mai.
Mărieş a ieşit din greva foamei. Legea lustraţiei ar urma să trecă de Parlament până pe 20 mai (Imagine: Adi Pîclişan/Mediafax Foto)
Mărieş a făcut anunţul că renunţă la protest la finalul unei întâlniri de marţi dimineaţă între reprezentanţii mai multor organizaţii civice şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.
"Având în vedere rezultatul discuţiilor şi faptul că am stabilit un calendar clar pentru adoptarea Legii lustraţiei, vă anunţ că din acest moment am ieşit din greva foamei. Am văzut astăzi că există voinţă politică, iar adoptarea unei legi a lustraţiei corecte era ultima dintre revendicările pentru care militam eu", a spus Doru Mărieş.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că discuţia de marţi dimineaţă a fost una tehnică şi că ea va fi urmată de una similară în 13 aprilie, atunci când Legea lustraţiei va fi discutată "cu amendamentele pe masă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
"Sper ca în 20 mai să avem adoptată o Lege a lustraţiei corectă. Vom amenda varianta trecută de Senat care a fost, după cum spun reprezentanţi ONG-urilor, cosmetizată. Avem majoritate în Biroul Permanent alături de colegii noştri din PNL şi lucrul ăsta ne va ajuta să rezolvăm rapid această problemă", a declarat Roberta Anastase.
Întâlnirea de marţi s-a desfăşurat fără participarea presei, motivul invocat fiind acela că a fost o discuţie tehnică.
Teodor Mărieş a spus că a fost 78 de zile în greva foamei, adică din 12 ianuarie până marţi, el susţinând că are 52 de kilograme.
Liderul Asociaţiei 21 Decembrie a arătat că, ultima oară, a fost în greva foamei 74 de zile.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO