MARIUS OPREA | Ce n-a reuşit comunismul, a reuşit pandemia

Noam Chomsky a scris multe adevăruri incomode, unele perfect aplicabile la politica de facto a celor doi preşedinţi ai României: ”Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii. Pentru aceasta, inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile. Poporul trebuie să creadă că, şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trăi mai rău, este tot spre binele său. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţiile ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare”. Traian Băsescu ne-a dat satisfacţia ”luptei anticorupţie”, stercurîndu-şi de fapt, printre corupţi, în aplauze aproape generale, duşmanii politici la puşcărie şi a transformat România într-un ”stat captiv” al serviciilor secrete, clădite pe ruinele Securităţii. Klaus Iohannis ne-a redeşteptat obsesia luptei împotriva ”ciumei roşii”, pentru a cărei înfrîngere trebuie azi să ieşim cu orice preţ la vot, dar a cărei istorii mai vechi o bagă sub preş. Măcar, primul a condamnat formal comunismul. Al doilea nici nu mai vorbeşte despre fostul regim şi îi ”secretizează” trecutul, prin consiliera sa Alexandra Toader care conduce acum Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pentru ca să nu vedem cît de multe din practicile lui (prima fiind controlul total asupra guvernului) le repetă el. Şi cum nimeni nu-i iese din cuvînt. După cum crede domnia sa, nici măcar coronavirusul.       

Am fost asiguraţi, chiar de către preşedintele Klaus Iohannis că, după alegeri, şcolile nu se vor închide. Domnul Iohannis a spus că nu e nicio diferenţă între a merge să votezi şi a merge la magazin, la cumpărături. Are dreptate, în privinţa drumului făcut, dar numai că aici e vorba de un ”magazin” unde se dă cu democraţie pe ştampilă, pentru tot poporul – la ”magazinul” de votare vine, în principiu, în aceeaşi zi, populaţia unei întregi colectivităţi – o parte a cartierelor oraşelor ţării, din sectoarele Bucureştilor, sau din comunele ţării. Pun mîna pe aceleaşi ştampile sute, dacă nu mii de oameni. Intră în aceleaşi cabine de vot. N-am auzit nicio părere a unui epidemiolog despre asta, pentru că nimeni nu mai iese din cuvîntul preşedintelui. Dacă el spune că e în regulă, trebuie să fie aşa. Nu poate fi altfel. Dar singura problemă e că virusul Covid-19, despre care am fost învăţaţi tot de către autorităţi că se răspîndeşte mult mai uşor, mai ales în spaţii închise, nu ascultă de consideraţiile prezidenţiale, luate de supuşi drept ”ordin de zi pe unitate”.

Cum va fi gestionată situaţia după alegeri, nu dacă, ci atunci cînd cifrele îmbolnăvărilor vor exploda? Cum va răspunde preşedintele Iohannis, pus în faţa acestei situaţii? Simplu. Se va spăla pe mîini. De vină pentru închiderea şcolilor, pentru sacrificarea, din nou, de astă dată pe altarul democraţiei şi a luptei împotriva ”ciumei roşii” a educaţiei generaţiilor care vin, vom fi tot noi, pentru că ”nu am purtat mască”. Pentru că nu ne-am ”dezinfectat” destul. Nicidecum modul superificial în care s-au organizat alegerile, trasformate într-o ”democraţie virală”.

E greu să gestionezi o asemenea situaţie, recunosc. Dar nu imposibil. Cineva propunea ca, aşa cum slujbele la biserici s-au făcut atîta amar de vreme afară, în curte, şi votarea la alegerile locale să se facă la fel, fără a fi afectate şcolile, astfel alegătorii nefiind obligaţi să intre, toţi, în acelaşi spaţiu închis al unei săli de clasă. Dar nimeni n-a luat propunerea în serios. Oricum, ”zarurile au fost aruncate”.Astăzi, şcolile au devenit, pentru o zi, secţii de votare, temple ale democraţiei şi coronavirusului. Ce vom alege?

Ce ni se spune. ”Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei”, spunea tot Noam Chomsky. Ce n-a reuşit comunismul, a reuşit pandemia.