Marius Spânu (PDL): Socialiştii Relu Fenechiu şi Gheorghe Nichita instigă la lupte de gherilă urbană

Preşedintele filialei PDL a municipiului Iaşi, Marius Spînu, îl critică pe liberalul Relu Fenechiu pentru declaraţia potrivit căreia premierul Emil Boc nu a făcut niciun bine judeţului şi ar trebui să vină "pitit" pentru ca cei nemulţumţi să nu arunce cu ouă, acuzând că instigă la lupte de gherilă.

Urmărește
55 afișări

"Liderul socialist al USL Iaşi, Relu Fenechiu, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu primarul PSD Gheorghe Nichita că i se pare firesc ca premierul Emil Boc să fie atacat cu ouă în timpul vizitei sale la Iaşi, că urmare a fondurilor reduse alocate de guvern oraşului nostru. În primul rând doresc să-i aduc aminte domnului Relu Fenechiu că Guvernul Boc a alocat Iaşului, pe timp de criză, mai multe fonduri decât au alocat guvernele socialiste Tăriceanu şi Năstase, în perioadă de creştere economică. În al doilea rând, constat cu amărăciune, dar fără prea mare surprindere, că basca proletară a tovarăşului Ion Iliescu întunecă tot mai adânc minţile peneliste, la Iaşi şi nu numai. Altfel cum să-mi explic că în România anului 2011 un lider politic instigă populaţia la violenţe de stradă împotriva adversarilor săi politici?", susţine Marius Spînu, într-un comunicat transmis vineri de PDL.

El îi invită pe Fenechiu şi Nichita "să pună mâna pe condei" şi să calculeze fondurile alocate pentru Iaşi de Guvernul Boc, comparativ cu fondurile alocate de guvernele Tăriceanu şi Năstase.

"Nu în ultimul rând, îi invit pe cei doi tovarăşi la o minimă decenţă a comportamentului politic, în condiţiile în care de eleganţă este evident că nu mai poate fi vorba", mai spune Marius Spânu.

Liderul PNL Iaşi Relu Fenechiu a declarat, vineri, că premierul Emil Boc, care îşi va prezenta, sâmbătă, moţiunea în faţa democrat-liberalilor ieşeni, nu a făcut niciun bine judeţului, şi ar trebui să vină "pitit", pentru ca oamenii nemulţumţi să nu arunce cu ouă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fenechiu a spus, într-o conferinţă de presă, că lui Boc ar trebui să-i fie ruşine să calce sâmbătă la Iaşi, pentru că nu a făcut nimic pentru acest judeţ şi a dirijat fonduri doar pentru zonele conduse de reprezentanţi PDL.

"Nu-i urez bun-venit la Iaşi. Domnului Boc ar trebuie să-i fie ruşine să calce în Iaşi. Să se ducă acolo unde a făcut bine. Pentru Iaşi nu a făcut nimic, a scos judeţul de pe hartă", a precizat Fenechiu.

Liderul PNL Iaşi a adăugat că Emil Boc ar trebui să vină pitit la Iaşi, pentru a nu fi întâmpinat de ieşenii nemulţumiţi. "Ar trebui să vină pitit în Iaşi, altfel nu ştiu dacă cei din SPP nu vor avea de furcă cu ieşenii nemulţumiţi. Mi s-ar părea firesc să primească ouă pe maşină", a spus Fenechiu.

La rândul său, liderul PSD Iaşi Gheorghe Nichita a afirmat că Emil Boc ar trebui să-şi pună cenuşă-n cap sâmbătă la Iaşi, el afirmând că nu se aşteaptă ca premierul să fie aplaudat.

"Domnul Boc ar trebui să-şi pună cenuşă în cap. Nu spun să fie bătut cu ouă, dar nici nu mă aştept să fie aplaudat, decât dacă cei din PDL vin încolonaţi, aducând oameni de la Suceava", a declarat şeful PSD Iaşi, Gheorghe Nichita.

Liderul PDL Emil Boc va veni sâmbătă la Iaşi, pentru prezentarea moţiunii sale în faţa reprezentanţilor filialei ieşene a democrat-liberalilor.

Premierul a fost huiduit, miercuri, la sosirea şi la plecarea din Vâlcea de mai multe persoane aflate în faţa clădirii unde Boc urma să se întâlnească cu membrii Colegiului Director al PDL din judeţ. O persoană a aruncat cu un ou spre maşina cu care premierul a plecat din Vâlcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici