Marko: Băsescu şi Boc au reafirmat decizia de a avea rapid o lege a educaţiei nouă

Liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, joi, că, în discuţiile de la Guvern, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc şi-au reafirmat decizia de a fi adoptată cât mai rapid o lege a educaţiei nouă, care să aducă reformă în domeniu.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Marko: Băsescu şi Boc au reafirmat decizia de a avea rapid o lege a educaţiei nouă

Marko: Băsescu şi Boc au reafirmat decizia de a avea rapid o lege a educaţiei nouă (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Marko Bela a susţinut că discuţia cu şeful statului şi primul-ministru a vizat posibilele soluţii ale situaţiei create prin decizia CC, la care se aşteaptă motivarea.

Liderul UDMR a mai spus că, în acest moment, coaliţia de guvernare nu funcţionează cum ar trebui.

"Ori reuşim să refacem soliditatea şi coeziunea coaliţiei, ori atunci (...) din punctul de vedere al UDMR se pune inclusiv problema prezenţei în această coaliţie. Dar, în acest moment, afirm încă o dată că menirea noastră ar fi să încercăm să refacem această solidaritate", a mai spus Marko Bela.

Întrebat dacă poate menţiona termene concrete până la care s-ar putea adopta legea educaţiei, Marko a subliniat că nu există aşa ceva şi că deocamdată există "o problemă foarte serioasă de funcţionare" a coaliţiei în Senat.

"Aţi văzut şi dumneavoastră ce se întâmplă: deci, preşedintele Comisiei de învăţământ, membru, senator al Partidului Democrat Liberal, fost ministru, în mod iresponsabil sărbătoreşte împreună cu cei din opoziţie respingerea angajării răspunderii Guvernului", a comentat liderul Uniunii.

El a adăugat că timp de mai mult de patru luni senatorul Hărdău nu a reuşit, ca preşedinte al Comisiei de învăţământ din Senat, să accelereze adoptarea acestei legi, împingând practic Guvernul la asumarea răspunderii.

"Şi după ce inclusiv domnul senator şi unii colegi din Comisa de învăţământ ne-au împins la această decizie, după aceea tot domnul senator şi alţii din Senat sărbătoresc respingerea angajării răspunderii", a spus Marko.

Preşedintele Traian Băsescu a avut, joi, o discuţie de peste două ore cu premierul Emil Boc şi liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela, privind decizia CC privind asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei.

După plecare de la Guvern, preşedintele Băsescu a declarat, într-o emisiune la RRA, că doar aparent cel mai supărat în legătură cu situaţia Legii educaţiei este UDMR, menţionând că şi el este necăjit că se tergiversează adoptarea acestui act normativ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici