Marko Bela: Dacă nu trece Legea educaţiei, vom avea o problemă cu coaliţia

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, că, dacă Legea educaţiei nu va trece, va fi "o problemă cu coaliţia".

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Marko Bela: Dacă nu trece Legea educaţiei, vom avea o problemă cu coaliţia

Marko Bela: Dacă nu trece Legea educaţiei, vom avea o problemă cu coaliţia (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

"Sper foarte mult să reuşim cu Legea educaţiei şi să mergem mai departe cu această coaliţie, fiindcă dacă nu reuşim vom avea o problemă cu coaliţia", a declarat Marko Bela.

Acesta a spus că speră că prin continuarea asumării Guvernului va fi încheiată disputa pe Legea educaţiei.

"După părerea mea, nici dreptul Guvernului de a-şi angaja răspunderea, nici dreptul Parlamentului de a depune o moţiune de cenzură nu poate fi îngrădit. De aceea, eu sunt convins că trebuie să continuăm angajarea răspunderii şi e foarte bine că Curtea Constituţională ieri (miercuri - n.r.) ne-a dat dreptate. Şi sper foarte mult că astfel am reuşit să închidem o dispută între diferiţi parlamentari, diferiţi politiceni, în privinţa Legii educaţiei şi în privinţa angajării răspunderii", a precizat Marko Bela, adăugând că proiectul adoptat de Guvern este unul de reformă "prin care ar avea loc schimbări esenţiale în domeniul educaţiei".

Marko Bela s-a aflat, joi, la Satu Mare, unde a participat la o întâlnire cu autorităţile judeţene, a vizitat Liceul cu predare în limba maghiră "Kolcsey Ferenc" din municipiul Satu Mare şi mai multe obiective de investiţii din municipiul Carei.

Premierul Emil Boc a transmis, joi, preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor o scrisoare în care le solicită ca Birourile Permanente ale celor două Camere să fie convocate de urgenţă, pentru finalizarea procedurilor de angajare a răspunderii Guvernului asupra Legii Educaţiei Naţionale.

Guvernul aminteşte că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale din data de 24 noiembrie 2010, "moţiunea de cenzură, odată depusă, nu poate fi oprită".

Premierul anunţa, miercuri, că Guvernul va continua procedura angajării răspunderii pentru legea educaţiei, Parlamentul fiind obligat să stabilească data moţiunii de cenzură, iar pentru Mircea Geoană se va solicita oficial înlocuirea de la conducerea Senatului dacă mai boicotează procedura.

Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, că există un conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi Parlament, ca urmare a refuzului parlamentarilor de a dezbate moţiunea de cenzură înaintată după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea educaţiei, spun surse oficiale.

Guvernul a transmis, în 15 noiembrie, Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Executiv şi Parlament, arătând că acest conflict este generat de refuzul Parlamentului de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură, depusă ca urmare a angajării răspunderii.

CC a admis cererea Executivului, spun surse oficiale.

Astfel, potrivit Curţii, există conflict juridic între Guvern şi Parlament, iar asumarea Legii educaţiei este constituţională.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a solicitat însă, într-o scrisoare, premierului Emil Boc retragerea "din procesul legislativ a proiectului Legii educaţiei naţionale", asupra căruia Guvernul şi-a asumat răspunderea.

Miercuri, după decizia CC, Mircea Geoană, a declarat că orice formulă de a merge mai departe pe asumarea răspunderii face ca legea adoptată astfel să fie neconstituţională, iar Birourile permanente reunite trebuie să ia act de deciziile Curţii şi să stingă conflictele juridice constatate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici