El a răspuns, astfel, într-o conferinţă de presă, unei întrebări privind faptul că în şedinţa de luni a Senatului proiectele de lege şi ordonanţele înaintate de Guvern nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptate.
"În ceea ce priveşte partea legislativă a programului de guvernare, nimeni nu mai răsfoieşte, am impresia, acest program de guvernare şi se simte în Parlament. Şi aşa se votează altfel. Nu e firesc şi nu e bine", a spus liderul Uniunii.
El a menţionat că o democraţie funcţională este caracterizată de o "corelare între majoritatea parlamentară şi Guvern", Marko adăugând că Guvernul este, în mod normal, "emanaţia, prelungirea majorităţii parlamentare, chiar dacă majoritatea întreagă" nu se regăseşte în guvern.
"Guverne minoritare sunt, guverne minoritare funcţionează, dar trebuie să aibă o susţinere majoritară transparentă pentru a impune anumite proiecte", a mai arătat senatorul UDMR.
El a subliniat, însă, că în Parlament au fost, totuşi, susţinute de o "majoritate destul de largă" proiectele de lege legate de integrarea în Uniunea Europeană, fapt care însă nu este suficient.
"Noi facem parte dintr-o coaliţie, care este cam mică, dar eficientă", declarase anterior Marko Bela.