Marko: UDMR nu vrea să facă parte din nicio coaliţie de guvernare
„În astfel de perioade există fel de fel de contacte, în Parlament şi în altă parte, şi binenţeles, am primit semnale, inclusiv cu o eventuală participare a UDMR din Guvern, şi răspunsul nostru a fost negativ. Dar n-am primit o solicitare oficială sau nu am negociat o eventuală participare a UDMR într-un guvern„, a răspuns el, întrebat într-o conferinţă de presă dacă a primit o propunere concretă de la PDL sau de la PSD.
Marko a arătat că, înainte de alegerile prezidenţiale, UDMR nu doreşte să facă parte din nicio coaliţie guvernamentală.
„Dacă se crează o situaţie de instabilitate guvernamentală, atunci vom discuta cu PSD, PNL şi PDL şi vom încerca să ajungem la o concluzie în interesul stabilităţii”, a mai arătat liderul Uniunii.
El a subliniat că, din acest punct de vedere, Uniunea va fi deschisă pentru „orice soluţie raţională pentru acestă perioadă foarte scurtă”.
„UDMR are interesul să fie în guvern atunci când există condiţii potrivite pentru a guverna”, a mai declarat Marko Bela, care a precizat că, în pofida acestui interes, Uniunea nu doreşte să intre la Guvernare în acestă perioadă de „provizorat”.
Pe de altă parte, Marko a afirmat că formaţiunea pe care o conduce ar putea face, în acestă perioadă, parte dintr-un guvern de uniune naţională, dar şi-a manifestat neîncrederea că se va opta pentru o astfel de soluţie.