Prima pagină » Politic » Nicolai şi Tărăcilă nu au primit mandate nici după a doua redistribuire

Nicolai şi Tărăcilă nu au primit mandate nici după a doua redistribuire

Actualii senatori Norica Nicolai (PNL) şi Doru Ioan Tărăcilă (PSD), ambii vicepreşedinţi ai Senatului, nu au obţinut mandate de senatori, în judeţul Călăraşi, nici după a doua etapă a redistribuirii mandatelor, potrivit procesului-verbal al BEJ Călăraşi, postat pe site-ul BEC.
Nicolai şi Tărăcilă nu au primit mandate nici după a doua redistribuire
02 dec. 2008, 21:27, Politic

Norica Nicolai şi Doru Ioan Tărăcilă, încă vicepreşedinţi ai Senatului, nu au obţinut nici în urma celei de-a doua etape a redistribuirii, mandate de senatori în circumscripţia Călăraşi.

Procesul verbal final privind distribuirea mandatelor furnizat de BEJ Călăraşi şi postat, marţi seara, pe pagina de internet oficială a Biroului Electiral Central arată că Dumitru Constantin (PDL) şi Vasile Nedelcu (PNL) au obţinut cele două mandate de senatori ai circumscripţiei.

Constantin a obţinut 9.887 voturi, în timp ce Nedelcu a obţinut 23.281 voturi.

Nicolai, cu 12.375 de voturi şi Tărăcilă, cu 13.797 voturi, au pierdut mandatele de senatori, urmare a sistemului de atribuire şi redistribuire.

La Camera Deputaţilor, în circumscripţia Călăraşi, Dan Motreanu (PNL) a primit mandatul de deputat din prima etapă, întrunind majoritatea voturilor din colegiul în care a candidat.

Celelalte patru mandate de deputat de Călăraşi au fost atribuite, potrivit procesului verbal al BEJ Călăraşi, lui Eugen Nicolăescu (PNL), Stelian Fuia (PNL), Ioan Damian (PSD-PC) şi lui Dumitru Boabeş (PSD-PC).