Carmen Dan, după ce premierul Tudose a spus că nu mai poate lucra cu un ministru care îl minte: Voi da lămuriri cât de curând
This browser does not support the video element.
„Am răspuns întrebărilor puse de procuror, am clarificat aspectele care trebuie clarificate. În ce priveşte declaraţia primului ministru, voi da lămuriri cât de curând”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, după ce a dat declaraţii la Parchetul General în dosarul deschis după ce a găsit un microfon în locuinţă.
Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri că dacă ministrul Carmen Dan îşi depune demisia o va accepta, motivând că nu poate munci cu un ministru care a minţit în legătură cu situaţia privind înlocuitorul şefului Poliţiei Române.
„Şeful Poliţiei a fost înlocuit. Aveam o propunere. Am aflat că acel domn nu doreşte şi refuză, nu puteam să demit pe cineva şi să las Poliţia necondusă. Supărarea mea faţă de ministrul de Interne este următoarea. Am întrebat-o dacă e adevărat că refuză şi mi-a spus că nu. La prânz l-am sunat pe domnul chestor (n.r.: Cătălin Ioniţă) să îl întreb eu. Dialogul a fost cam aşa: a declarat Mihai Tudose la Antena 3.
Premierul Mihai Tudose a amânat luarea unei decizii în legătură cu solicitarea de demitere a şefului Poliţiei Române şi a avut miercuri o discuţie cu acesta.