Martonyi: R.Moldova, un model pentru parteneriatul estic, îşi va completa drumul spre aderarea la UE

Ministrul de Externe al Ungariei, Martonyi Janos, a lăudat, luni, Republica Moldova, despre care a spus că este "un model" pentru parteneriatul Uniunii Europene cu estul şi care "îşi va completa drumul ce duce spre aderarea la UE", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Martonyi a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Cluj, că nu poate, însă, avansa o dată precisă privind aderarea Republicii Moldova la UE.

"În cadrul parteneriatului cu estul, din care fac parte şase state printre care Ucraina, Belarus şi Azerbaijan, Republica Moldova este un partener foarte important, un partener model. Cunoaştem situaţia internă şi problemele de politică internă. Ungaria are relaţie de prietenie foarte bună cu Moldova, şi eu am o relaţie de prietenie cu ministrul de Externe moldovean, care vorbeşte ungureşte. Moldova aspiră la a deveni membru al UE şi cred că îşi va completa drumul care duce spre aderarea la UE. Nu pot da, însă, o dată precisă", a spus ministrul ungar de Externe.

Martonyi s-a întâlnit, luni, la Cluj, cu episcopii bisericilor tradiţionale maghiare, a vizitat Universitatea "Sapientia" şi Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB), şi a ţinut o prelegere la Biblioteca Centrală Universitară (BCU).

De asemenea, diplomatul de la Budapesta a avut o întrevedere cu primarul Sorin Apostu şi va avea o întâlnire şi cu ministrul Culturii, Kelemen Hunor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici