Terasele se pot deschide de luni. Care sunt condiţiile

Publicat: 14 05. 2020, 13:47
Actualizat: 20 07. 2021, 07:31

Terasele barurilor şi restaurantelor vor putea funcţiona pe perioada stării de alertă, stabileşte proiectul de lege pentru instituirea stării de alertă.

Totuşi, măsura va fi valabilă de luni începând, atunci când noua lege va intra în vigoare şi îşi va produce efectele. Până atunci, proprietarii teraselor trebuie să se pună la punct cu măsurile de protecţie sanitară ce vor trebui respectate, însă documentul adoptat de Parlament nu oferă detalii suplimentare despre aceste măsuri. 

În forma iniţială a proiectului, Guvernul propusese ca terasele să rămână închise, cu excepţia celor care oferă servicii de tip livrare, drive-in, room service, cel puţin până la 1 iunie. 

Planul Executivului ar putea fi însă dat peste cap dacă preşedintele Iohannis va promulga legea aprobată miercuri de Camera Deputaţilor.