Mazăre, despre UDMR: Dacă ni-i bagă pe gât cei din Europa şi americanii, îi înghiţim

Publicat: 17 12. 2012, 16:16
Actualizat: 07 04. 2020, 05:32

„Eu am spus foarte clar: dacă ni-i bagă pe gât cei din Europa şi americanii şi ne condiţionează, asta e, îi înghiţim. Dacă nu, nu văd de ce ar trebui să intre la guvernare. Sau mai exact nu ar trebui să intre sub nicio formă, dacă sunt băgaţi cu forcepsul asta-i viaţa. (…) Dacă există o explicaţie logică şi suntem forţaţi să-i luăm pentru a nu suferi ulterior că poate să te condiţioneze, nu îţi dau drumul la banii europeni, nu aia, nu aia, atunci ca peste cinci luni să nu avem de suferit mult mai mult, îi iei. Dacă nu, nu au ce să caute aici, să stea cu Băsescul lor pe care l-au susţinut în şapte ani”, a declarat Radu Mazăre, luni, la începutul şedinţei Consiliului Local Municipal.

El a precizat că România este o ţară mică şi că nu îşi permite să supere nici marile puteri europene, nici America.

„Suntem o ţară foarte mică şi nu ne permitem să ne punem în cap nici americanii, nici parte din ţările importante din Uniunea Europeană pentru că totul e pe interes în lumea asta şi după bani. Se fac războaie pentru bani şi pentru interese”, a completat Mazăre.

Conducerea PNL a decis că nu doreşte ca UDMR să participe la guvernare, a anunţat luni vicepreşedintele PNL, Daniel Chiţoiu, care a spus că hotărârea a fost luată în urmă cu două zile. „E o poziţie a PNL că nu dorim ca UDMR să facă parte. (…) Din punct de vedere al PNL, s-a luat o decizie în BPC încă de acum două zile, că nu dorim ca UDMR să participe la guvernare”, a declarat Daniel Chiţoiu.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că subiectul intrării UDMR la guvernare este unul „foarte fierbinte”. El spune că joi şi vineri au fost primite la sediul PSD zeci de telefoane de la cetăţeni de etnie maghiară, care s-au pronunţat în defavoarea intrării UDMR la guvernare.

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, luni, că liderii USL se vor vedea în cursul zilei cu reprezentanţii UDMR pentru a decide dacă Uniunea intră sau nu în coaliţia de guvernare.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul prin care Victor Ponta este desemnat în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern.