Mazăre susţine că PNL Constanţa este avantajat de realizarea protocolului cu PSD

Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, susţine că liberalii constănţeni sunt avantajaţi de protocolul încheiat cu social-democraţii pentru că astfel vor avea acelaşi număr de consilieri ca şi PSD în condiţiile în care în sondaje sunt creditaţi cu jumătate din scorul formaţiunii pe care el o conduce.

Urmărește
3 afișări

"Vreţi să spun că în Constanţa sunt avantajaţi liberalii? Sunt bine avantajaţi pentru că în protocol se spune că, în principiu, să se meargă pe partitate. În principiu, că se mai discută de la caz la caz. Noi stăm de două ori mai bine chiar şi în sondajul realizat de ei. Şi astfel vor lua mai mulţi consilieri", a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Radu Mazăre.

El a spus că nu are nimic împotriva acestei înţelegeri în condiţiile în care alianţa va duce la înlăturarea de la putere a lui Traian Băsescu.

"Permitem orice ca să scăpăm de Băsescu, de ciclop şi de iubirea lui", a menţionat liderul PSD.

Radu Mazăre a precizat că nu a avut încă o întâlnire cu conducerea PNL Constanţa, dar acest lucru se va întâmpla în perioada următoare.

"N-am stabilit nicio întâlnire, dar nu e nicio problemă", a afirmat Mazăre.

Preşedinţii PSD, PNL şi PC au semnat, sâmbătă, la Parlament, documentele de constituire a Uniunii Social-Liberale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici