Mazăre susţine că PNL Constanţa este avantajat de realizarea protocolului cu PSD

Publicat: 07 02. 2011, 16:49
Actualizat: 06 11. 2012, 13:06

„Vreţi să spun că în Constanţa sunt avantajaţi liberalii? Sunt bine avantajaţi pentru că în protocol se spune că, în principiu, să se meargă pe partitate. În principiu, că se mai discută de la caz la caz. Noi stăm de două ori mai bine chiar şi în sondajul realizat de ei. Şi astfel vor lua mai mulţi consilieri”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Radu Mazăre.

El a spus că nu are nimic împotriva acestei înţelegeri în condiţiile în care alianţa va duce la înlăturarea de la putere a lui Traian Băsescu.

„Permitem orice ca să scăpăm de Băsescu, de ciclop şi de iubirea lui”, a menţionat liderul PSD.

Radu Mazăre a precizat că nu a avut încă o întâlnire cu conducerea PNL Constanţa, dar acest lucru se va întâmpla în perioada următoare.

„N-am stabilit nicio întâlnire, dar nu e nicio problemă”, a afirmat Mazăre.

Preşedinţii PSD, PNL şi PC au semnat, sâmbătă, la Parlament, documentele de constituire a Uniunii Social-Liberale.