Aderarea R. Moldova la UE şi criza economică, subiecte de discuţie dintre Anastase şi Lupu

Publicat: 29 04. 2011, 11:47
Actualizat: 06 11. 2012, 14:11

„Am discutat şi despre perspectiva aderării Moldovei la Uniunea Europeană, dificultăţile prin care trece în mod firesc Moldova în această perioadă, pentru că nu e numai vorba despre o serie de reforme care sunt în momentul acesta în desfăşurare, dar, sigur, vorbim şi despre o criză economică care ne afectează pe toţi, şi simţind-o noi la noi acasă vă daţi seama că nu e uşor niciunei ţări”, a spus Anastase, la finalul întrevederii.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că a discutat cu preşedintele interimar al R. Moldova, Marian Lupu, şi despre modul de implementare a acordului deja semnat între cele două Parlamente.

„Dorim să fie operaţional (acordul – n.r.) şi am vorbit despre o îmtâlnire la nivelul preşedinţilor de Parlamente”, a mai spus Anastase.

La finalul întâlnirii, preşedintele interimar al R. Moldova, Marian Lupu, a semnat în cartea de onoare a Camerei Deputaţilor.