Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanţii însărcinatului cu afaceri al Republicii Slovenia în România, Marcel Koprol, primul Consulat Onorific al Sloveniei în România şi totodată primul Oficiu Consular, care va fi inaugurat, vineri, la Târgu Mureş, are arondată o circumscripţie consulară care acoperă zece judeţe din Transilvania: Mureş, Alba, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Cluj, Hunedoara, Bihor, Sălaj şi Satu Mare.
„Guvernul de la Ljubljana a anunţat, în noiembrie 2010, odată cu deschiderea Consulatelor Onorifice ale Sloveniei în India (Chennai) şi Bulgaria (Sofia), numirea omului de afaceri mureşean Victor Surdea în calitate de consul onorific al Republicii Slovenia la Târgu Mureş, cu scopul de a facilita accesul firmelor slovene la mediul economic şi de afaceri din România, cu precădere la cel din zona Transilvaniei”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în temeiul Convenţiei de la Viena, din 1963, cu privire la relaţiile consulare şi la convenţiile consulare bilaterale, reprezentanţii autorităţilor din Slovenia au obţinut consimţământul autorităţilor româneşti pentru activitatea care va fi desfăşurată la Târgu Mureş.
„Consulatul Onorific este subordonat misiunii diplomatice a Republicii Slovenia din România, activitatea oficială a consulului onorific fiind îndrumată şi coordonată de şeful misiunii diplomatice. Reprezentarea intereselor Republicii Slovenia în mediile economice, de afaceri şi culturale româneşti, stimularea dezvoltării relaţiilor şi facilitarea contactelor economice şi comerciale între companiile slovene şi cele române din raza circumscripţiei consulare, oferirea de informaţii privind mediul economic şi oportunităţile de afaceri din Slovenia, promovarea cooperării între reprezentanţii comunităţilor româneşti şi cele slovene la nivel local, promovarea dialogului intercultural româno-sloven, precum şi stimularea cooperării între universităţile româneşti şi cele slovene se numără printre principalele atribuţii ale consului onorific”, se mai arată în comunicat.
Sursa citată precizează că, potrivit Guvernului sloven, cel mai mare potenţial al firmelor slovene se înregistrează în domenii precum logistică, industria electronică şi electrotehnică, piese auto, ştiinţă şi tehnologie, componente IT, mediu înconjurător, energie şi turism.