- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Meleşcanu: Alţii le-au dat oamenilor circul, noi le-am dat pâinea zi de zi
Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat, vineri, la lansarea candidaţilor PNL Satu Mare pentru alegerile locale, că, în timp ce alţi politicieni le-au dat românilor circul, Guvernul le-a "asigurat pâinea".
Meleşcanu: Alţii le-au dat oamenilor circul, noi le-am dat pâinea zi de zi (Imagine: Mediafax Foto)
"Nu avem de ce să ne fie ruşine de modul în care a fost guvernată România. Fie că este vorba de pensii sau de aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, am dovedit că suntem capabili să ne onorăm toate promisiunile. Alţii au dat oamenilor circul zi de zi, noi le-am asigurat pâinea", a spus ministrul Apărării în faţa celor aproximativ 300 de liberali prezenţi, vineri, la lansarea candidaţilor PNL Satu Mare pentru alegerile locale.
Pe de altă parte, ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a apreciat că lansarea candidaţilor PNL Satu Mare de Ziua Europei este un "moment fericit" şi pentru colegul său de cabinet Ovidiu Silaghi, care candidează la preşedinţia Consiliului Judeţean Satu Mare, "un om competent care are valenţe europene".
Ministrul Teodor Meleşcanu şi ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, s-au aflat, vineri, la Satu Mare pentru a transmite sprijinul candidaţilor PNL în alegerile locale, printre care se numără şi colegul lor de cabinet, ministrul pentru IMM, Ovidiu Silaghi, care candidează pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Satu Mare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
PNL îl are candidat la Primăria municipiului Satu Mare pe cumnatul ministrului Ovidiu Silaghi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, iar la Primăria municipiului Carei pe directorul de cabinet al ministrului pentru IMM, consilierul judeţean Valentin Macec.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO