Prima pagină » Politic » Fost preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, eliberat după doi ani şi jumătate de închisoare

Fost preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, eliberat după doi ani şi jumătate de închisoare

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost eliberat, marţi, după ce decizia instanţei privind eliberarea condiţionată a nu a fost contestată, devenind, astfel, definitivă. Cristinel Bîgiu a fost încarcerat în Penitenciarul Focşani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fost preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, eliberat după doi ani şi jumătate de închisoare

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău a fost eliberat, marţi, din Penitenciarul Focşani, după ce, în 6 februarie, magistraţii de la Judecătoria Focşani au admis cererea privind eliberarea condiţionată formulată de avocaţii lui Cristinel Bîgiu. Decizia nu a fost contestată în termenul legal de trei zile, astfel că a devenit definitivă.

Fostul prefect, senator şi preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, a ajuns după gratii la finalul anului 2016. Iniţial, el a fost condamnat la 5 ani şi două luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, dar anul trecut pedeapsa i-a fost majorată.

Cristinel Bîgiu trebuia să fie eliberat din închisoare pe 20 septembrie 2021, dar instanţa a decis că intervalul cuprins între data eliberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.