Meleşcanu: Între PNL şi PDL sunt în prezent mai multe obstacole decât puncte comune

Senatorul PNL Teodor Meleşcanu a declarat, miercuri, la RFI România, că între PNL şi PDL sunt în prezent mai multe obstacole decât puncte comune, iar fundamentul colaborării cu PSD este foarte solid, deşi liberalii şi social-democraţii nu trebuie "să se iubească".

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Meleşcanu: Între PNL şi PDL sunt în prezent mai multe obstacole decât puncte comune

Meleşcanu: Între PNL şi PDL sunt în prezent mai multe obstacole decât puncte comune (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Este o diferenţă fundamentală dată de faptul că PDL este la guvernare, PNL este în opoziţie şi mai ales determinată de faptul că întreaga politică a guvernelor succesive Boc este o politică pe care liberalii nu şi-o pot asuma. Din punct de vedere general, teoretic, putem discuta şi de punctele comune, dar la ora actuală există obstacole foarte serioase", a declarat Meleşcanu la RFI România.

El a subliniat că, în acest moment, între PNL şi PSD sunt mai multe obstacole decât puncte comune.

Întrebat care sunt principalele obstacole dintre cele două partide, Teodor Meleşcanu a răspuns:

"În primul rând, faptul că la ora actuală Guvernul Boc se bucură de o încredere în rândul populaţiei, care este undeva la o singură cifră, 6% cred că dovedeşte foarte clar lipsa totală de credibilitate a Guvernului, indiferent cu ce măsuri am veni noi sau oricine ar veni. Este primul şi cel mai important obstacol, lipsa de credibilitate a Guvernului. În al doilea rând, este criza socială profundă, determinată de o tăiere brutală a veniturilor populaţiei, cu impact nu numai asupra vieţii fiecăruia ale cărui venituri s-au redus, în mare, cam cu jumătate faţă de anii trecuţi, dar care a avut un impact profund negativ asupra economiei, pentru că poţi să produci orice, dacă nu ai piaţă unde să vinzi, dai faliment".

El a adăugat că, pentru liberali, această abordare este "păguboasă" şi nu poate să ducă la nimic bun.

În ceea ce priveşte relaţia cu social-democraţii, senatorul liberal a susţinut că fundamentul acestei colaborări este foarte solid.

"Suntem partide de opoziţie şi avem o preocupare foarte serioasă pentru evitarea derapajelor autoritariste, a lipsei de dialog a puterii cu opoziţia şi a încercărilor repetate de a trece peste Parlament, ca organ legislativ al ţării. E o bază foarte solidă şi vom colabora în continuare în această zonă. Nu-i vorba că ne place sau nu ne place, nu trebuie să ne iubim! Trebuie să fim conştienţi că suntem într-o situaţie în care trebuie împreună să încercăm să ne opunem unor asemenea derapaje", a adăugat Meleşcanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici