- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Meleşcanu: Niciodată nu s-a confirmat vreo acuzaţie despre presupuse activităţi CIA în România
Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că fiecare informaţie apărută în presă referitoare la un rol al României în presupuse activităţi secrete CIA a fost dezminţită de instituţiile abilitate.
Meleşcanu: Niciodată nu s-a confirmat vreo acuzaţie despre presupuse activităţi CIA în România (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Noi am avut deja un raport. După aceea, ori de câte ori au mai apărut relatări de acest gen în presă, noi am cerut informaţii instituţiilor abilitate, inclusiv serviciilor secrete. De fiecare dată ni s-a spus că informaţiile nu se confirmă", a explicat senatorul liberal.
El a mai spus că în aceste condiţii nu înţelege oportunitatea redactării unui nou raport.
Amnesty International le cere autorităţilor române să demareze o anchetă completă privind presupusul rol al României în programele CIA de extrădări extraordinare şi detenţie secretă, într-un raport publicat luni, se arată într-un comunicat oficial al organizaţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
România este una din cele opt ţări europene menţionate în noul raport al organizaţiei Amnesty International, "Secret ştiut de toţi: Dovezi intensificate privind complicitatea Europei în extrădări extraordinare şi detenţie secretă". Raportul reuneşte cele mai recente dovezi privind complicitatea ţărilor europene în predările ilegale şi programele de detenţie secretă ale CIA-ului care au funcţionat după atacurile din Statele Unite de la 11 septembrie 2001.
"Amnesty International solicită autorităţilor române să urmeze imediat exemplul altor state membre ale UE care s-au angajat în procese de stabilire a responsabilităţii ce vizează dezvăluirea adevărului privind respectivele lor roluri în cadrul programele de extrădări extraordinare şi detenţie secretă ale CIA care au operat după 11 Septembrie 2001", precizează organizaţia în recomandările sale pentru România.
"Dezvăluirile din 2009 şi 2010 privind presupusa complicitate a României în programele de predare şi detenţie secretă ale CIA fac necesar ca guvernul român să se angajeze să stabilească o anchetă completă, imparţială, independentă şi eficientă în ceea ce priveşte rolul său în aceste operaţiuni", continuă textul.
O serie de guverne europene au progresat într-o oarecare măsură în ceea ce priveşte asumarea responsabilităţii, dar autorităţile române au continuat să nege orice participare. "Autorităţile române trebuie să ia măsuri reale pentru a stabili adevărul şi pentru a garanta asumarea responsabilităţii acolo unde autorităţi ale statului român ar fi încălcat drepturile omului", arată raportul.
Amnesty International consideră că numărul mare de dovezi privind complicitatea statului român în aceste programe justifică un angajament concret din partea guvernului de a desfăşura o anchetă. Rapoarte ale Parlamentului European şi Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au afirmat că România a găzduit un centru de detenţie secretă. Un flux continuu de ştiri a completat acuzaţiile. Pe baza unor declaraţii ale actualilor şi foştilor oficiali din Statele Unite, presa a susţinut că România a găzduit o închisoare secretă cu numele de cod "Britelite" şi a dezvăluit numele unuia dintre presupuşii deţinuţi, Khaled Sheikh Mohamed, care ar fi fost închis acolo.
În februarie 2010, un studiu al experţilor ONU privind practicile de detenţie secretă în întreaga lumea a arătat că o aeronavă implicată în programele de predare şi de detenţie secretă a aterizat în România. Datele emise de Oficiul polonez de Grăniceri în iulie 2010 au indicat că cel puţin un avion transporta pasageri pe traseul său din Polonia în România.
În pofida numeroaselor dovezi, autorităţile române au continuat să dezmintă că aeronave cu deţinuţi la bord ar fi aterizat în România sau că ţara ar fi găzduit un centru de detenţie secretă, conchide raportul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO