Meleşcanu: Scrisorile adresate de Franţa şi Germania sunt ilegale, imorale şi discriminatorii
Senatorul PNL Teodor Meleşcanu a declarat, marţi, că scrisorile oficialilor Germaniei şi Franţei privind amânarea aderării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen reprezintă o acţiune ilegală, imorală şi discriminatorie.
Meleşcanu: Scrisorile adresate de Franţa şi Germania sunt ilegale, imorale şi discriminatorii (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Scrisorile adresate de oficiali din Franţa şi Germania pe tema amânării admiterii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen reprezintă o acţiune ilegală, imorală şi discriminatorie", a declarat Teodor Meleşcanu.
El a afirmat că demersul ar fi ilegal pentru că Acordul Schengen nu prevede niciun fel de condiţionalităţi, altele decât cele legate asumarea şi respectarea obligaţiilor care revin ţărilor membre pentru apărarea frontierelor comune ale UE.
De asemenea, potrivit lui Meleşcanu, este o acţiune imorală şi discriminatorie pentru că, în urmă cu câţiva ani, un grup de şapte ţări membre a fost admis, deşi aceste ţări nu îndeplineau condiţionalităţile tehnice, fiind recomandate măsuri foarte clare pentru a răspunde exigenţelor Schengen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
"Din punct de vedere tehnic, toate condiţionalităţile au fost respectate de către noi. Regret că acest eşec al României, ca atare, s-a întâmplat. Poate că e un semnal şi pentru noi în legătură cu modul în care suntem priviţi la nivel oficial. (...) Este un eşec politic al preşedintelui, al guvernului, al oficialităţilor române din zona executivă. Este un eşec şi al nostru, al tuturor, pentru că banii pe care i-am cheltuit pe aceste proiecte ne erau utili în alte domenii, mai ales în perioada asta de critză", a conchis fostul ministru de Externe.
Miniştrii de Interne ai Franţei şi Germaniei au transmis CE o scrisoare prin care se solicită amânarea aderării României, dar şi a Bulgariei, la Schengen, solicitarea fiind de asemenea adresată preşedinţiei belgiene a UE şi Ungariei, care va prelua preşedinţia, au declarat surse europene.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO