Marga: Dacă e vorba de plagiate, să plonjăm şi în lucrările unor foşti miniştri şi prim-miniştri
„Dacă este vorba să se găsească plagiate, păi să plonjăm puţin în lucrările foştilor miniştri şi, dacă vreţi, în lucrările altor prim-miniştri, să vedeţi acolo ce iese. Dar din păcate acum presa este concentrată pe o acuzaţie care nu are niciun fundament”, a spus Marga, care a fost rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.
Întrebat dacă se referă la fostul premier Emil Boc, care deţine un doctorat şi este cadru la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Marga a evitat să răspundă.
„M-am referit la alţi prim-miniştri”, a spus el râzând.
De asemenea, Marga a spus despre acuzaţiile la adresa premierului Ponta că „în România sunt oameni care se ocupă de a găsi nod în papură la alţii”.
„Din păcate, în România sunt oameni care se ocupă de a găsi nod în papură la alţii. Eu cred că şi aceşti oameni, indiferent ce funcţii deţin ei, ar trebui să se ocupe de problemele cetăţenilor, pentru că acestea sunt urgenţa noastră”, a argumentat ministrul de Externe.
Întrebat, ca reprezentant cu experienţă al mediului academic, dacă este obligatorie prin normele academice citarea surselor în subsolul paginilor unei lucrări, Marga a arătat că în România lipseşte o reglementare legală cu privire la acest lucru.
„Sunt reguli internaţionale în materie de citări, nu e niciun secret în aceasta şi se pot lua, dacă vreţi, manuale, critici. Pe piaţa bucureşteană sunt astfel de manuale. Ce lipseşte în România? În România lipseşte, din păcate, o reglementare, un articol într-o lege cu privire la aceste lucruri. Aceasta este problema”, a mai spus Marga.