Roman, despre Havel: Într-un moment în care sunt puţine repere morale, dispare unul dintre ele

Publicat: 18 12. 2011, 15:26
Actualizat: 06 11. 2012, 15:54

„Am avut bucuria şi cinstea, amândoi eram în Clubul de la Madrid, organizaţie care cuprinde şi foşti prim miniştri, 80 la număr. Acum câţiva ani, Clubul de la Madrid a organizat la Praga o adunare generală a Clubului pentru a-l onora pe Vaclav Havel şi a-l susţine, pentru că era târât într-o dispută cu preşedintele Cehiei Vaclav Klaus. Într-un moment în care sunt puţine repere morale în care să credem, dispare unul dintre ele, este foarte dureros”, a spus Roman.

Petre Roman a arătat că a urmărit scrierile lui Vaclav Havel despre tranziţia spre democraţie, apreciind că acestea sunt cele mai puternice „pentru lumea care tânjea după libertatea şi democraţie. I-am urmărit toate scrierile, sunt cele mai puternice pentru lumea noastră care tânjea după libertate şi democraţie. El ne-a dat nouă, acelora care am încercat acest pas uriaş al tranziţiei către democraţie, cele mai importante raţiuni, cele mai importante argumente, sentimente prin scrierile lui”, a mai spus Petre Roman.

Fostul preşedinte ceh Vaclav Havel a decedat, duminică dimineaţă, la vârsta de 75 de ani.

Artizan al „Revoluţiei de catifea” anticomuniste din 1989 şi preşedinte al Cehoslovaciei apoi al Cehiei din 1989 până în 2003, el a murit în somn, a afirmat purtătoarea sa de cuvânt, Sabina Tancevova.

Havel, a cărui viaţă publică a fost afectată de mai multe probleme de sănătate, a fost spitalizat pentru scurt timp la 8 martie din cauza unei inflamaţii a căilor respiratorii.

O pneumonie tratată în mod necorespunzător în închisoare, la începutul anilor ’80, şi un cancer pulmonar i-au creat numeroase probleme de sănătate lui Vaclav Havel.

Havel, care a fost fumător înrăit, a fost operat în decembrie 1996 de cancer la plămânul drept. În afară de o bronşită cronică, el are frecvent probleme cardiace.

În 1998, el a fost în pericol de moarte de două ori: în aprilie, când a fost supus în ultimă instanţă unei intervenţii chirurgicale în Austria în urma unei perforări a intestinului, apoi în august, din cauza unei crize cardiace.

În ianuarie 2009 el a petrecut două săptămâni la terapie intensivă la Praga pentru o inflamaţie pulmonară, în timp ce în mai 2010 a fost spitalizat în Statele Unite din cauza unor probleme cardiace.