Memorandumul privind Ambasada din Israel, lipsă de pe ordinea de zi. Guvernul: Documentul este confidenţial până la adoptarea finală/ Ce spune Dăncilă de unde ştia Dragnea despre el

Reprezentanţii Guvernului au susţinut, vineri, că memorandumul privind mutarea ambasadei României din Israel în Ierusalim a fost înaintat de MAE la categoria ”Documente confidenţiale” şi îşi va păstra caracterul până la o decizie finală, se arată într-un răspuns pentru MEDIAFAX.

Urmărește
6262 afișări
Imaginea articolului Memorandumul privind Ambasada din Israel, lipsă de pe ordinea de zi. Guvernul: Documentul este confidenţial până la adoptarea finală/ Ce spune Dăncilă de unde ştia Dragnea despre el

Guvernul vine cu LĂMURIRI privind lipsa de pe ordinea de zi a memorandului privind Ambasada din Israel: Documentul, confidenţial până la adoptarea finală

”Caracterul documentului este stabilit de către iniţiator, potrivit legislaţiei şi normelor de tehnică legislativă. În cazul la care faceţi referire, Ministerul Afacerilor Externe a decis să înainteze Memorandumul spre dezbatere, în şedinţa de Guvern, la categoria ”Documente confidenţiale”. Decizia de clasificare a documentului în această categorie a fost luată din considerente de politică externă şi poziţionare a României, până la momentul finalizării procesului de consultare şi adoptare a deciziei finale”, se arată într-un răspuns al Guvernului la solicitarea MEDIAFAX de a oferi mai muolte informaţii despre memorandumul privind mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi seara că Guvernul a a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentreu mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Memorandumul anunţat de Liviu Dragnea nu apare pe lista proiectelor de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în şedinţa din 18 aprilie 2018.

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că nu a fost informat sau consultat cu privire la intenţia Guvernului României de lansare a procesului de relocare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

”Preşedintele României nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu acest demers ( intenţia Guvernului României de lansare a procesului de relocare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim - n.r.). Administraţia Prezidenţială subliniază că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare. Un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis MEDIAFAX.

Ministerul de Externe a anunţat vineri că a fost lansat un proces de analiză şi evaluare, iar acesta va cuprinde şi analiză interinstituţională.

Dăncilă: Nu i-am răspuns preşedintelui pentru că eram la Simfonia Lalelelor. Ulterior l-am sunat

Premierul Viorica Dăncilă a recunoscut vineri că nu i-a răspuns preşedintelui Klaus Iohannis la telefon, în contextul anunţului privind mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim, deoarece era la Simfonia Lalelelor, dar ulterior a avut o discuţie cu şeful statului.

"Da, iniţial nu am răspuns. Eram la Simfonia Lalelelor, nu am văzut apelul, apoi am sunat şi am discutat cu dumnealui. A fost o discuţie privată cu domnul preşedinte, pot să confirm că a avut loc această discuţie", a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Şeful Executivului spune că memorandumul va fi discutat cu toate instituţiile, inclusiv preşedinţia, dar numai după ce se ajunge la forma finală.

"A fost adoptat un memorandum în şedinţa de guvern, voi discuta cu preşedintele după adoptare, avem discernământ şi responsabilitate şi vom discuta cu toate instituţiile. Nu pot să vă spun ce conţine memorandumul, dar vă confirm că exista şi vom discuta cu toate instituţiile, inclusiv cu preşedintele. Emitentul stabileşte dacă este la documente clasificate sau nu", a mai spus premierul.

Întrebată când va avea loc discuţia cu celelalte instituţii, Dăncilă a precizat: "Vom purta discuţii cu toate instituţiile când ajungem la un numitor comun".

Chestionată cu privire la faptul că Liviu Dragnea avea detalii despre acest memorandum confidenţial, Dăncilă a spus: "s-a stiut despre document, a apărut inainte de a fi votat în sedinta de guvern. In rest nu vă pot spune".

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi seara că Guvernul a a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici