Tokes a făcut aceste declaraţii după întâlnirea care a avut loc la Casa de studii "Jakab Antal" din Şumuleu Ciuc, unde episcopul reformat l-a întâmpinat pe preşedintele Ungariei, spunând că locul în care se află nu este doar un sediu cultural important, ci şi spaţiul care simbolizează unitatea maghiarilor de pretutindeni pentru că, în fiecare an, la pelerinajul de Rusalii maghiarii din toate colţurile lumii se întâlnesc la Şumuleu Ciuc.
"I-am spus domnului preşedinte că toate eforturile pe care eu personal le-am făcut pentru a reconcilia cele două partide au eşuat din cauza greşelilor UDMR şi PCM. Fără unitate nu se poate atinge idealul nostru, obţinerea autonomiei teritoriale şi a celei culturale", a afirmat Tokes.
El a spus că i-a mulţumit şefului statului ungar pentru că în discursul de joi seară a insistat asupra statutului special al Ţinutului Secuiesc şi asupra unităţii maghiarilor din întregul bazin carpatic.
În vara acestui an, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, propusese, într-o scrisoare deschisă, liderilor UDMR şi PCM să reia dialogul pe tema unui compromis legat de participarea la alegerile generale, incluzând în discuţii şi CNMT.
După negocierile cu PCM, preşedintele UDMR, Marko Bela, a anunţat că uniunea va participa singură în alegerile parlamentare, în condiţiile în care conducerea PCM a refuzat oferta privind stabilirea unor candidaturi comune ale celor două formaţiuni politice, spunând că mai urmează să discute cu CNMT şi Laszlo Tokes. La sfârşitul lunii august, Marko a anunţat că şi negocierile dintre reprezentanţii Uniunii şi cei ai Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, pentru o listă comună la alegerile parlamentare, s-au încheiat fără rezultat, ca şi cele cu PCM.