- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Mesajul lui Iohannis de Ziua Unirii Principatelor: „Când prevalează ambiţiile personale ale unor lideri, ţara stagnează. Manifestaţiile arată o faţă frumoasă a României”
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, în mesajul de Ziua Unirii Principatelor, politicienii de la putere, elogiind românii care au ieşit în ultima perioadă în stradă, despre care a spus că arată „o faţă frumoasă a României”. Şeful statului a făcut apel la unitate vă pentru „un stat cât mai puternic, în care drepturile şi libertăţile sunt respectate, iar democraţia este literă de lege”.
„Când au existat oameni de stat responsabili, iar aspiraţiile tuturor românilor s-au concretizat într-un proiect comun, atunci România a fost un stat puternic. Când prevalează ambiţiile personale ale diferiţilor lideri sau grupuri în detrimentul interesului naţional, atunci ţara stagnează sau face paşi înapoi. Evenimentele din ultimele zile dovedesc din nou că aceste lecţii ale istoriei rămân valabile şi astăzi. La fel ca acum un secol, spiritul naţiunii este viu. Manifestaţiile paşnice şi democratice arată o faţă frumoasă a României de astăzi: o societate care ştie ce vrea, care nu abdică de la principiile fondatoare ale României moderne. Guvernanţii au datoria de a fi mai atenţi la cerinţele cetăţenilor, mai preocupaţi faţă de consecinţele pe termen lung ale deciziilor luate, mai deschişi dialogului. (...) Vă chem să facem din România un stat cât mai puternic, în care drepturile şi libertăţile sunt respectate, iar democraţia este literă de lege”, a spus Iohannis, în discursul în sesiunea aniversară de la Patriarhia Română.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Şeful statului a făcut apel la istorie, comentând că principiile vremurilor Unirii Principatelor sunt actuale şi astăzi.
„Fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare!” - aşa îl îndemna Mihail Kogălniceanu pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Este un îndemn care şi-a păstrat vie semnificaţia. Astăzi, când destinul nostru european se fundamentează pe domnia statului de drept şi pe egalitatea în faţa legii, progresul României este indisolubil legat de existenţa unei legislaţii coerente şi stabile, capabile să sancţioneze abuzurile şi necinstea. Acesta este şi mesajul pe care l-au transmis la unison sutele de mii de români care au manifestat şi în 2017, şi la începutul lui 2018 pentru o ţară stabilă şi prosperă, pentru o justiţie independentă şi eficientă”, a spus Iohannis.
Zeci de mii de români au ieşit duminică în stradă în Bucureşti şi în ţară, pentru a protesta faţă de PSD şi modificarea legilor justiţiei şi a codurilor penale. Cea mai mare participare la proteste a fost în Capitală, unde aproape 50.000 de oameni au mers în marş de la Piaţa Universităţii până în faţa Parlamentului. În Bucureşti au venit, la manifestaţii, protestatari din toată ţara.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36