Reprezentanţii Comisiei Europene au avut o întrevedere cu cei ai Ministerului de Justiţie din România. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre progresele justiţiei din România şi nu despre alegeri, a dezvăluit ministrul Radu Marinescu.
Demnitarul a mai spus care a fost mesajul părţii române: România este un stat de drept, în momentul de faţă justiţia din România are toate aptitudinile pentru a funcţiona fără nicio interferenţă, a declarat Radu Marinescu, marţi, la Antena 3 CNN.
În ceea ce priveşte decizia aşteptată marţi de la CCR în legătură cu candidatura lui Călin Georgescu, ministrul Justiţiei a spus că se aşteaptă ca toate instituţiile statului şi cetăţenii să respecte legea.
De asemenea, Marinescu a transmis că justiţia este şi trebuie să rămână apolitică. Nimeni nu este mai presus de lege şi indiferent de calitatea pe care o avem trebuie să respectăm legea şi în măsura în care încălcăm legea să răspundem în faţa justiţiei, a precizat ministrul Justiţiei.