Boc: Tăriceanu îşi cumpără cu bani publici liniştea în PNL şi susţinerea PSD (VIDEO)

Publicat: 13 08. 2007, 20:02
Actualizat: 05 11. 2012, 16:06

This browser does not support the video element.

Emil Boc a declarat că, după ce PD a fost dat afară de la guvernare, Cabinetul Tăriceanu a iniţiat o repartizare a fondurilor pentru învăţământul preuniversitar pe criterii politice.

El a susţinut că, în martie 2007, PD a primit 31% din fondurile guvernamentale pentru învăţământul preuniversitar, PNL – 24%, PSD – 31%. Boc a făcut o comparaţie cu alocarea Cabinetului Tăriceanu 2, care în august 2007 a acordat către PD 7,6%, PNL – 42,6%, PSD – 38,8%.

„Domnul Tăriceanu îşi cumpără cu bani publici liniştea în PNL şi susţinerea din partea PSD. Asistăm la o mită politică a Guvernului cu bani publici (…), care servesc interese politice de moment, prin alocări discreţionare către PNL şi alocări politice către PSD, pentru a-şi putea cumpăra pentru o lună sau două scaunul de premier”, a spus Boc.

El s-a declarat revoltat de faptul că Guvernul nu a alocat sume destinate învăţământului preuniversitar pentru 320 de obiective aflate în administrarea a 67 de primari PD, iar în alte 8 judeţe, Executivul a finanţat doar un singur obiectiv administrat de PD.

„Guvernul Tăriceanu copiază cele mai negre practici ale Cabinetului Năstase, când şi atunci mita politică a fost cea care a ţinut PSD la guvernare, atât cât a fost posibil”, a afirmat liderul PD.

El a completat că alocarea acestor fonduri dovedeşte că interese politice sunt cumpărate cu resurse guvernamentale, ceea ce periclitează începerea anului şcolar în foarte multe unităţi de învăţământ administrate de către primarii PD.

„Nu vindem pe banane interesul public. România riscă să devină un stat bananier dacă Guvernul continuă asemenea practici”, a conchis Boc.