Prima pagină » Politic » PSD: reglementarea pieţei energiei este soluţia realistă care poate opri spirala scumpirilor

PSD: reglementarea pieţei energiei este soluţia realistă care poate opri spirala scumpirilor

PSD consideră că reglementarea pieţei energiei este soluţia realistă care poate opri spirala scumpirilor, anunţă social democraţii prin intermediul unui comunicat de presă.
PSD: reglementarea pieţei energiei este soluţia realistă care poate opri spirala scumpirilor
Petru Mazilu
25 iul. 2022, 14:20, Politic

„PSD susţine că se impune reluarea, la nivelul coaliţiei de guvernare, a discuţiilor privind aplicarea reglementării preţurilor la energie şi gaze în România, pe o perioadă limitată. PSD revine cu această soluţie, prezentată încă de la începutul anului, deoarece realitatea economico-socială o impune. Piaţa este profund distorsionată şi nu oferă variante financiar-suportabile pentru economie, ceea ce înseamnă costuri suplimentare transferate în preţurile produselor pentru populaţie”, scrie în documentul PSD.

Reprezentanţii PSD mai spun că au urmărit evoluţiile din Europa „unde tot mai multe voci importante din economie susţin că, după 30 de ani de liberalizare, în actualul context critic, securitatea energetică nu poate fi lăsată la mâna pieţelor!”.

Exemplele oferite de PSD sunt din Franţa şi Germania

„Franţa naţionalizează EDF, cea mai mare companie franceză de utilităţi. Germania a adoptat legislaţia necesară preluării de către stat a companiilor în dificultate; deja a preluat temporar sucursala Gazprom şi se pregăteşte să preia acţiuni de la o altă companie cheie din infrastructura sa energetică – UNIPER”, mai scrie în comunicat.

Social democraţii le cer partenerilor de guvernare să accepte varianta propusă de PSD.

„De aceea, credem că este momentul ca partenerii de coaliţie să constate că liberalizarea pieţei energetice, operaţiune derulată în timpul guvernării de dreapta 2020-2021, a fost un eşec de proporţii care le-a adus românilor doar scumpiri în serie. PSD consideră că reglementarea pieţei energetice reprezintă un instrument de importanţă decisivă în efortul statului de a stopa avalanşa scumpirilor. Este o soluţie care poate oferi mai mult spaţiu Guvernului să se asigure că, la iarnă, oamenii şi economia vor avea şi îşi vor permite să plătească căldura, electricitatea şi carburanţii”, precizează PSD.