- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mihai Tănăsescu: FMI nu spune Guvernului cum să recalculeze pensiile
Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat, marţi, la RFI, că Fondul Monetar Internaţional nu spune Guvernului român cum trebuie recalculate pensiile, însă el a apreciat că prelungirea perioadei de recalculare a pensiilor militare poate duce la clarificări.
"Jocul politic este un joc care întotdeauna speculează anumite lucruri ce nu sunt foarte bine comunicate, nu sunt foarte bine implementate, ale puterii. Se întâmplă în orice ţară din lume, nu numai în România. Problema de fond este cu totul şi cu totul alta: dacă este nevoie de o asemenea recalculare, dacă-şi are un efect important şi sigur, privit într-o perspectivă mai largă, care ar fi de fapt soluţia pe termen lung în acest caz", a declarat Tănăsescu.
El a apreciat că analiza trebuie făcută în acest sens şi apoi trebuie dat un răspuns asupra unei decizii viitoare privind această problemă.
"Se fac nişte economii la buget, sigur. Trebuie privite însă toate aspectele legate de acest proces al recalculării, nu numai acest aspect al economiilor care se fac la buget", a adăugat reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional.
Mihai Tănăsescu a precizat, însă, că FMI nu spune Guvernului cum să recalculeze pensiile militarilor.
"Fondul Monetar Internaţional nu intră în asemenea amănunte, nu este cel care spune cât trebuie să fie concediul maternal sau cum trebuie calculată sau recalculată o pensie. Stabilim anumite ţinte, stabilim anumite principii, iar implementarea aparţine în exclusivitate autorităţilor", a afirmat Tănăsescu.
"Ceea ce cred însă este că, în momentul de faţă, prelungirea acestei perioade (de recalculare a pensiilor militare - n.r.) poate să ducă la o clarificare a modului de calcul şi asupra necesităţii acestei probleme foarte importante pentru o categorie importantă de pensionari din România", a explicat Tănăsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după o întâlnire cu premierul Emil Boc, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, ministrul de Interne, Traian Igaş, şi directorii serviciilor de informaţii, că, urmare a deciziei ICCJ, HG 735/2010, care cuprinde normele de aplicare a Legii 119/2010, se suspendă. El a menţionat însă că Legea 119/2010, pe baza căreia se recalculează pensiile, rămâne în vigoare.
"Prima concluzie a discutiilor de astăzi este ca decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie respectată, deci se suspendă procesul de recalculare a pensiilor în baza hotărârii 735 din 21 iulie 2010. Aş vrea să înţelegeţi toţi şi să ieşiţi, pe cât posibil, din manipulare. Hotărârea suspendată de instanţa supremă nu se referă la recalcularea pensiilor militare; la acest lucru se referă Legea 119/ 2010. Şi Legea 119/ 2010 este în plină aplicare şi forţă, legea prin care se recalculează pensiile speciale, inclusiv cele ale militarilor", a anunţat Băsescu.
Şeful statului a explicat că pensiile recalculate în baza Legii 119 sunt valabile şi că va fi emisă o nouă hotărâre de Guvern pentru metodologia de aplicare a legii. Băsescu a precizat că noua HG de aplicare a Legii 119 va ţine cont de elementele invalidate de instanţele judecătoreşti, urmând să stabilească un nou mecanism de strângere a datelor, astfel încât responsabilitatea dovedirii contribuţiilor la pensii şi vechimii să o aibă autorităţile.
Membrii coaliţiei de guvernământ au decis, luni, ca Executivul să adopte o ordonanţă de urgenţă prin care se va prelungi termenul de recalculare a pensiile militarilor până la 31 decembrie 2011, a declarat pentru MEDIAFAX deputatul UDMR Kelemen Hunor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.