Şeful statului a menţionat că sunt false afirmaţiile care se fac în mass media potrvit cărora obiectivul autorităţilor ar fi tăierea subvenţiilor.
„Nu, obiectivul nu este tăierea subvenţiilor, ci focusarea acestora”, a spus Băsescu, menţionând că cei care au nevoie de subvenţii trebuie să continue să le primească.
„Nu ştiu dacă mai trebuie să continuă să dăm subvenţii pentru cel care are trei hectare de teren şi nu îl lucrează, sau pentru cel care are un salariu bun, dar stă la bloc”, a spus preşedintele.
El a făcut aceste afirmaţii în contextul în care se referea la reformele economice care trebuie făcute în perspectiva relaţiei cu FMI.