Videanu: Robert Negoiţă, numit proxenet în presă, duce o campanie de monitorizare a lui Liviu Negoiţă

Publicat: 06 06. 2012, 15:34
Actualizat: 02 04. 2020, 01:06

„În această campanie făcută de Robert Negoiţă, proxenet, aşa cum l-a denumit o parte a mass-media, Liviu Negoiţă are 24 de ore din 24 o maşină care îl monitorizează. Sesizând organele abilitate ale statului, i s-a răspuns că este într-o anchetă jurnalistică. Aveţi suficientă experienţă în ceea ce înseamnă o anchetă jurnalistică, chiar trebuie să agasezi un om 24 de ore din 24, timp de 30 de zile de campanie electorală? Aceasta este campania dusă de acest individ proxenet numit de o parte a mass-media”, a afirmat Adriean Videanu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al campaniei PDL, Traian Ungureanu, a spus că la Sectorul 3 există o mare presiune făcută de Robert Negoiţă care a transformat campania electorală „în cea mai abjectă campanie desfăşurată vreodată în România”.

El a adăugat că Robert Negoiţă foloseşte toate „metodele de tip de mafiot şi de tip interlop”, începând cu plimbatul pensionarilor cu autocarele.