Miluţ: PNL răspunde gestului PNŢCD din '96, oferindu-ne un vehicul pentru intrarea în Parlament

Ţărăniştii apreciază deschiderea liberalilor pentru o eventuală colaborare electorală la alegerile parlamentare, întrucât PNL răspunde astfel cu "un gest istoric" celui pe care PNŢCD l-a făcut în 1996.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Miluţ: PNL răspunde gestului PNŢCD din '96, oferindu-ne un vehicul pentru intrarea în Parlament

Miluţ: PNL răspunde gestului PNŢCD din '96, oferindu-ne un vehicul pentru intrarea în Parlament (Imagine: Mediafax Foto)

"Important este că PNL răspunde cu un gest istoric celui pe care l-a făcut şi PNŢCD în 1996. Iată că în 2008 oferă acest vehicul pentru PNŢCD, pentru a intra în Parlament", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, preşedintele PNŢCD, Marian Miluţ.

El a mai spus că obiectivul ţărăniştilor este să facă parte din viitorul Parlament şi chiar formarea de grupuri parlamentare în cele două Camere ale Legislativului.

"Important este că, în cele peste 450 de colegii uninominale, PNL şi PNŢCD se vor sprijini şi vor colabora, astfel încât să-şi poată apăra interesele şi să fie prezenţi în viitorul Parlament. Pe PNŢCD îl interesează să fie prezent în viitorul Parlament, cu un grup cât mai important, chiar să avem grupurile noastre parlamentare. Cum se va numi lista respectivă, că se numeşte polul nu ştiu care, PNL sau PNŢCD nu este important. Contează că suntem împreună într-o colaborare", a subliniat Miluţ.

Liderul PNŢCD a admis că este posibil ca alianţele să se încheie la nivel judeţean, dând ca exemplu alegerile locale.

"Nu a contat sigla, neapărat. De exemplu, la Arad a fost Polul Naţional Liberal, la Timişoara a fost Alianţa pentru Timiş, iar la Călăraşi a fost PNL+PNŢCD. Deci, nu asta este problema. Important este că suntem împreună", a conchis liderul ţărănist.

La rândul său, vicepreşedintele liberal Crin Antonescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că detaliile viitoarei colaborări vor fi dezbătute de preşedinţii celor două formaţiuni politice, comunicatul remis sâmbătă presei de liberali fiind doar un semnal al deschiderii pe care aceştia o au în relaţia cu ţărăniştii.

Liderii PNL au avut, sâmbătă, o întâlnire în care au discutat despre programul de guvernare pentru următorii patru ani, precum şi despre realizarea unei colaborări electorale cu PNŢCD.

Conform unui comunicat al PNL remis agenţiei MEDIAFAX, la sediul central al partidului a avut loc, sâmbătă, o reuniune care a avut ca temă principală programul de guvernare pentru următorii patru ani.

"În cadrul reuniunii s-a agreat şi ideea unei colaborări electorale cu Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat. O formă concretă a acestei colaborări va fi discutată de către liderii celor două partide în cursul săptămânii viitoare", precizează sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici