Ministerul Justiţiei a formulat propuneri de modificare a celor 3 legi din domeniul siguranţei naţionale

Ministerul Justiţiei (MJ) a formulat propuneri de modificare a celor trei legi din domeniul siguranţei naţionale sub forma de propuneri de amendamente la proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

"Nu înţelegem de ce se face referire la două demersuri distincte. După cum se ştie, demersul este unul singur", precizează MJ, subliniind că amendamentele formulate vizează, în esenţă, includerea în acest proiect a modificării Legii 51/1991 privind siguranţa naţională a României, a Legii 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii şi a Legii 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

"Textele au primit avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi au fost transmise Senatului (unde se află în dezbatere proiectul), prin Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul. Săptămâna trecută textele au primit aviz favorabil de la Comisia de drepturile omului, iar săptămâna viitoare urmează a fi discutate la Comisia juridică", precizează, pentru MEDIAFAX, Ministerul Justiţiei.

Amendamentele la Legea siguranţei naţionale, prin care se modifică mecanismul de realizare a interceptărilor pe mandat de siguranţă naţională, avizate în CSAT, au ajuns în Parlament direct în Comisia pentru drepturile omului, care şi le-a asumat ca iniţiator, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Citeşte şi: EXCLUSIV: Amendamentele la Legea siguranţei naţionale schimbă mecanismul interceptărilor

Ministerul Justiţiei (MJ) a iniţiat un proiect prin care sunt corectate o serie de necorelări din legile care stabilesc sancţiuni penale, în completarea legii de aplicare a Codului de procedură penală, fiind operate unele modificări inclusiv asupra Legii siguranţei naţionale. MJ a propus o serie de amendamente la aceeaşi lege, fiind prevăzute într-o anexă la proiect în care este modificat mecanismul care face posibilă interceptarea convorbirilor pe mandat de siguranţă naţională.

Potrivit unor surse oficiale contactate de MEDIAFAX, anexa cu amendamentele care privesc Legea siguranţei naţionale şi modifică mecanismul interceptărilor ar fi făcut obiectul unui aviz al CSAT. Mai mult, despre unele reglementări propuse se face referire într-un aviz al CSM, dar aceste prevederi nu au fost înaintate în mod oficial Parlamentului. Ele au devenit, însă, amendamente asumate ca iniţiator, în 18 martie, de către Comisia pentru drepturile omului din Senat, care a înaintat aviz favorabil Comisiei juridice, unde urmează să fie dezbătute şi votate săptămâna viitoare.

Procurorul general şi preşedintele ICCJ decid mandatele pe siguranţă naţională

Modificările propuse pentru Legea siguranţei naţionale vizează eliminarea posibilităţii ca procurorul să emită mandat de interceptare şi alte activităţi de culegere de informaţii, această sarcină rămânând în atribuţia preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Mai exact, în actuala formă a Legii siguranţei naţionale se prevede că, în cazul care sunt constatate activităţi care ar constitui ameninţări la adresa siguranţei naţionale, organele cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale pot cere procurorilor, anume desemnaţi de către procurorul general, autorizarea interceptărilor şi a altor activităţi informative. Solicitarea pentru autorizarea activităţilor specifice trebuie să cuprindă "date sau indicii" din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa siguranţei naţionale.

În forma propusă pentru modificare propunerea de autorizare se înaintează procurorului general de pe lângă ICCJ, care examinează solicitarea sub "aspectul legalităţii şi temeiniciei", în termen de 24 de ore, ori în cazurile urgente de către procurori anume desemnaţi de procurorul general.

Ulterior, procurorul general poate solicita preşedintelui ICCJ autorizarea interceptării, dacă apreciază întemeiată solicitarea ori în caz contrar respinge propunerea de interceptare printr-o ordonanţă motivată.

În cazul în care propunerea de interceptare este înaintată preşedintelui ICCJ, aceasta este examinată de urgenţă în camera de consiliu de către unul din judecătorii anume desemnaţi de preşedintele ICCJ.

Totodată, propunerea de autorizare înaintată procurorului general trebuie să cuprindă "date sau informaţii" din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, "prin prezentarea faptelor şi circumstanţelor pe care se întemeiază propunerea".

În plus, spre deosebire de actuala formă a legii, propunerea de autorizare a interceptării şi altor activităţi specifice trebuie să conţină "numele şi funcţia persoanei care formulează propunerea", dar şi "motivaţia pentru care se impun activităţi specifice".

Interceptările, posibile cel mult doi ani de zile; pot fi făcute 48 de ore doar cu acceptul procurorului

O altă modificare instituie un termen maximal pe care se pot desfăşura interceptările sau alte activităţi specifice de doi ani de zile, dar se menţine durata mandatului iniţial de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire cu câte 3 luni de zile. "Activităţile specifice încetează înainte de expirarea duratei pentru care au fost autorizate, îndată ce au încetat motivele care le-au justificat", mai menţionează textul propus.

Cu toate acestea, interceptările şi alte activităţi specifice sunt posibile fără acceptul judecătorului, ci doar cu aprobarea procurorului, pentru 48 de ore, "atunci când întârzierea obţinerii autorizării ar prejudicia grav finalitatea activităţilor specifice necesare". Ulterior, solicitarea autorizării trebuie făcută "de îndată ce există posibilitatea", dar nu mai târziu de expirarea termenului de 48 de ore. În acest caz, judecătorul poate aprecia faptul că interceptarea sau activităţile specifice nu s-au justificat şi poate dispune distrugerea materialelor obţinute, urmând ca o copie a procesului-verbal de distrugere să-i fie înaintată.

În forma actuală a legii, interceptarea şi alte activităţi specifice pentru 48 de ore sunt posibile fără acceptul procurorului, ci doar prin iniţitiva organelor cu atribuţii în securitatea naţională. Ulterior, este solicitată autorizarea din partea procurorului de îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de 48 de ore.

De asemenea, între propunerile de modificare a Legii siguranţei sunt instituite o serie de garanţii în cazul interceptărilor sau al altor activităţi specifice.

"Organele care pun în executare activităţile autorizate sunt obligate să le întrerupă de îndată atunci când temeiurile care le-au justificat au încetat şi să îl informeze despre acestea pe procurorul general de pe lângă ICCJ", iar procurorul general informează ICCJ cu privire la întreruperea activităţilor autorizate. De asemenea, aceleaşi organe au obligaţia să informeze în scris procurorul general despre rezultatul activităţilor autorizate prin mandat şi despre măsurile luate.

O altă prevedere propusă face referire la faptul că în situaţia în care datele şi informaţiile de interes pentru securitatea naţională, obţinute prin autorizare, indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală acestea sunt înainte organelor de urmărire penală.

Totodată, textele propuse instituie obligativitatea instituţiilor care desfăşoară activităţi specifice care restrâng drepturile unei persoane de a o informa cu privire la acest lucru dacă datele şi informaţiile rezultate nu sunt suficiente pentru sesizarea organelor penale sau continuarea activităţilor informative. Notificarea persoanei nu se poate face dacă "ar putea conduce la periclitarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale organelor de stat în domeniul securităţii naţionale, prin dezvăluirea unor surse ale acestora, inclusiv ale serviciilor de securitate şi informaţii ale altor state; informaţiile sunt necesare pentru apărarea securităţii naţionale; furnizarea informaţiilor aduce atingere drepturilor şi libertăţilor unor terţe persoane sau furnizarea informaţiilor ar putea duce la deconspirarea metodelor şi mijloacelor, inclusiv tehnicile speciale de investigare, utilizate de organele de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale".

Cum se diferenţiază interceptările

Amendamentele propuse pentru Legea siguranţei naţionale instituie o diferenţă între activităţile specifice pentru care este necesară autorizarea judecătorului - care presupun restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului - şi cele pentru care pot fi realizate acte la solicitarea organelor cu atribuţii în domeniul securităţii.

Acestea din urmă presupun: "solicitarea şi obţinerea de obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de al autorităţi sau instituţii publice sau de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice; consultarea de specialişti ori experţi; primirea de sesizări sau note de relaţii; fixarea unor momente operative prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace tehnice ori constatări personale, cu privire la activităţi publice desfăşurate în locuri publice, dacă nu este efectuată sistematic; obţinerea datelor generale sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul acestora, şi reţinute de către aceştia potrivit legii".

Pe de altă parte, activităţile care presupun restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului privesc: "interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor electronice, efectuate sub orice formă; căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acesta le conţine, cât şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase din orice procedee; instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse, supravegherea prin fotografiere, filmare, ori alte miloace tehnice ori constatări personale, efectuate sistematic în locuri publice sau efectute în orice mod în locuri private; localizarea, urmărirea şi obţinerea de informaţii prin GPS sau alte mijloace tehnice de supraveghere; interceptarea trimiterilor poştale, ridicarea şi repunerea la loc a acestora, examinarea lor, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, cât şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; obţinerea de informaţii prin tranzacţiile financiare sau datele financiare ale unei persoane".

Autorizarea interceptărilor de către procurori, propusă pentru abrogare, declarată constituţională

În cadrul motivării formulate pentru adoptarea amendamentelor la Legea siguranţei naţionale se face referire la o serie de decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, în speţe care au vizat România, dar şi alte state. Astfel, se precizează că legislaţia în vigoare a făcut posibilă, potrivit CEDO, încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv a articolului 8 al Convenţiei. "Executarea acestei hotărâri (a CEDO - n.r.) prin adoptarea măsurilor generale necesare este monitorizată de Comitetul Miniştrilor începând din martie 2008. Modificările propuse vin să răspundă, punctual şi exclusiv problemelor legate de respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în desfăşurarea activităţilor de informaţii", se arată în motivare.

Cu toate acestea, Curtea Constituţională a decis în noiembrie 2006 în urma unei sesizări ridicată în cadrul unui proces penal că mecanismul prin care procurorul autoriza mandatele de interceptare pe mandat de siguranţă naţională îndeplineşte rigorile constituţionale.

În 2006, România era deja monitorizată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei în ce priveşte întârzierile la modificarea cadrului legilor siguranţei naţionale, ca urmare a hotărârii CEDO în cazul Rotaru.

În 26 aprilie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a criticat România pentru modul în care s-au făcut interceptările în cazul lui Dumitru Popescu, inculpat şi condamnat în dosarul Ţigareta II (privind contrabanda cu ţigări de contrabandă pe calea aerului-n.r.), constatând că monitorizările au fost făcute în baza Legii 51/1991 privind siguranţa naţională, care nu este conformă cu Convenţia Europeană, întrucât nu asigura un grad minim de protecţie împotriva arbitrariului, cerut de acest articol al Convenţiei.

Astfel, Curtea a arătat lipsa de independenţă a autorităţii competente (procurorul) pentru autorizarea ascultărilor, lipsa unei limite temporale stabilite de lege, absenţa oricărui control a priori sau a posteriori a măsurii de ascultare a convorbirilor de către un judecător. Astfel, CEDO a evidenţiat faptul că dreptul intern nu obliga nici serviciile secrete, nici procurorii să depună la dosarul de urmărire penală documentaţia care a stat la baza solicitării, respectiv autorizării interceptărilor.

CEDO a observat şi inexistenţa garanţiilor pentru protejarea caracterului intact şi complet al înregistrărilor şi distrugerea lor, evidenţiind faptul că legea nu obliga procurorul să precizeze numărul de telefon ascultat şi nici nu prevedea situaţiile în care informaţiile obţinute prin interceptarea convorbirilor telefonice puteau fi distruse.

Curtea Europeană a arătat, de asemenea, lipsa de independenţă a autorităţii care ar fi putut să ateste realitatea şi fiabilitatea înregistrărilor, întrucât aceasta era Serviciul Român de Informaţii, aceeaşi autoritate care era însărcinată cu interceptarea comunicaţiilor, CEDO apreciind că este necesară existenţa unei autorităţi publice sau private independente de cea care a efectuat ascultările.