Ministerul Mediului: „Explozia din Khmelnytskyi nu a provocat radiaţii pe teritoriul României”

Publicat: 21 05. 2023, 18:10
Actualizat: 21 05. 2023, 18:15

Potrivit  unui comunicat de presă emis de ANPM, „Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (RNSRM) monitorizează permanent aerul, atât prin intermediul staţiilor automate de monitorizare a dozei gama, cât şi prin analize de laborator, iar în perioada 15.05 – 19.05.2023 nivelul radioactivităţii mediului în România s-a încadrat în valori normale”.

Conform specialiştilor ANPM, datele înregistrate în ultima săptămână se situează în domeniul de variaţie al fondului natural, specific acestei perioade, iar monitorizarea atentă a evoluţiei situaţiei radioactivităţii mediului, coroborată cu direcţia curenţilor de aer se face continuu.

„În cazul oricărei depăşiri, în conformitate cu prevederIle OM nr. 1978/2010, laboratoarele din cadrul RNSRM notifică ANPM, iar după validarea datelor (ca urmare a remăsurărilor imediate), acestea sunt comunicate către factorii de decizie naţionali: CNCAN, IGSU-MAI, MApN. De asemenea datele sunt transmise permanent şi către Comisia Europeană, pe platforma EURDEP”, se precizează în acelaşi comunicat de presă.

Potrivit unor informaţii anterioare, un depozit de muniţii cu uraniu sărăcit trimise din Occident a fost distrus de un bombardament rusesc şi, ca urmare, s-a format un „nor radioactiv” care se îndreaptă spre Europa, a declarat şeful Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, citat de agenţia RIA Novosti. 

Dar informaţiile date de Rusia s-au dovedit a fi eronate.