Miniştrii de Externe român şi ucrainean discută, la Bucureşti, probleme bilaterale şi europene

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 17 mai.)

Urmărește
6 afișări

Ministrul de Externe al Ucrainei, Konstantin Grişcenko, face, miercuri, o vizită oficială la Bucureşti, la invitaţia omologului român, agenda de discuţii cuprinzând cooperarea bilaterală, perspectivele europene ale Kievului şi şi liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Ucrainei.

"Convorbirile oficiale ale celor doi miniştri se vor concentra pe stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale şi regionale, pe temele europene de interes comun – în special perspectiva europeană a Ucrainei, dar şi pe alte subiecte, cum ar fi problematica de securitate, inclusiv cea energetică. În context, va fi subliniat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei şi liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii săi, respectiv va fi reiterată disponibilitatea de a împărtăşi din experienţa României în procesul de integrare în UE a ţării vecine", informează MAE.

Şeful diplomaţiei române va susţine, totodată, necesitatea întrunirii în perioada următoare a formatelor consacrate de dialog bilateral - comisiile mixte interguvernamentale - în domeniile economic, al minorităţilor naţionale etc, precizează Ministerul.

La finalul întrevederii vor avea loc declaraţii comune de presă, începând cu ora 12.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici