Ministrul adjunct de Externe al Israelului: Nu ducem campanie de lobby pentru intervenţia în Siria. E de interes scoaterea armamentului chimic din Siria
„Statul Israel nu duce o campanie de lobby pentru o intervenţie în Siria. Problema utilizării armamentului chimic nu este o problemă a Israelului, ci este o problemă a întregii lumi. Şi nu trebuie să fii israelian ca să înţelegi că nu trebuie să taci atunci când se face uz de arme chimice pentru uciderea în masă”, a spus Zeev Elkin.
El a spus că Israelul nu se amestecă în ceea ce se întâmplă în Siria şi că statul Israel şi primul-ministru al Israelului şi-au exprimat aceste puncte de vedere privind existenţa unor anumite linii peste care nu se poate trece.
„Orice încercare de a fi atacaţi din partea Siriei sau pericol ca armanentul chimic să cadă pe mâinile unor organizaţii teroriste pot şi ne vor obliga să acţionăm”, a spus Zeev Elkin.
El a arătat că Statele Unite şi alte state din comunitatea internaţională deţin, azi, responsabilitatea de a da un răspuns la utilizarea armelor chimice.
„Noi doar ne exprimăm punctul de vedere ca stat care reprezintă un popor ce a trecut prin Holocaust. Nu putem rămâne indiferenţi faţă de utilizarea unor arme chimice de distrugere în masă”, a spus Zeev Elkin.
E de interes scoaterea armamentului chimic din Siria
„Suntem într-un moment în care întreg Orientul Mijlociu arde. Suntem în situaţia în care Israelul este cea mai stabilă ţară din Orientul Mijlociu. Şi noi suntem foarte îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în Siria. Folosirea armelor chimice pentru uciderea oamenilor nevinovaţi, femei, copii, este o linie roşie care, odată trecută, dacă nu va avea reacţie pe măsură, o vom întâlni şi în alte cazuri”, a spus Zeev Elkin.
El a arătat că, indiferent de reacţie – care va fi, când va veni – ceea ce trebuie să prezinte interes pentru întreaga comunitate mondială e cum să se prevină ca aceste evenimente să se mai repete şi cum să se scoată armamentul chimic din Siria pentru a nu cădea pe mâinile diferitelor organizaţii teroriste.
„Dacă organizaţiile teroriste vor primi din Siria armementul chimic şi posibilitatea de a face uz de acesta, realitatea în care noi ne aflăm va fi cu totul şi cu totul alta, dacă ce s-a întâmplat în Siria cu armamentul chimic, se va prolifera şi mai departe. E un bun exemplu să vedem ce se va întâmpla în Iran dacă acesta va avea capacitatea de armement nuclear. Dacă Iranul, care sprijină Siria, şi Siria îşi omoară cetăţenii cu arme chimice, gândiţi-vă ce se va întâmpla în Iran dacă acesta ar avea arma nucleară”, a spus Zeev Elkin.
El a întrebat, retoric, cum ar arăta Orientul Mijlociu, care şi aşa este instabil în acest moment, dacă diferite state ar avea arme nucleare şi cum va arăta întreaga lume dacă organizaţiile teroriste vor avea nu doar acces la arme chimice, dar şi la tehnologie radioactivă.
„Toţi vom trăi într-o cu totul altă lume de care nu avem cunoştinţă în acest moment. Se poate opri acest lucru atât timp cât nu e prea târziu. E posibil să nu avem mai mult decât câteva luni la dispoziţie şi acest lucru obligă toţi jucătorii din comunitatea mondială”, a spus Zeev Elkin.