Ministrul Energiei: RomGaz are mandat să ia măsuri urgente după neregulile de la Depogaz
Întrebat despre calendarul sancţiunilor administrative la nivel de conducerea după neregulile Depogaz, ministrul Energiei a confirmat că „Romgaz are mandat să ia aceste măsuri într-un termen foarte scurt, cât mai urgent".

Ministrul Energiei: RomGaz are mandat să ia măsuri urgente după neregulile de la Depogaz
Sebastian Burduja anunţă finalizarea raportului corpului de control privind verificările la depozitele de gaze, document ce include o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea gestiunii acestora. El a criticat compania Depogaz pentru depăşirea prevederilor contractuale la extracţia de gaze din noiembrie, fără încheierea actelor adiţionale necesare.
Ministrul a precizat că, deşi extracţia suplimentară ar putea fi parţial justificată de temperaturile neobişnuit de scăzute din noiembrie, trebuie verificat dacă aceste cantităţi au fost destinate consumului intern sau au condus la necesitatea importurilor mai scumpe în februarie.
„Depogaz, modul în care a decis să extragă gaze, în special la luna noiembrie, depăşind prevederile contractuale, fără a face acte adiţionale, fără a face alte informări, pentru aceste lucruri trebuie să dea explicaţii şi cele mai dure măsuri se impun din punctul meu de vedere. Pasul următor, RomGaz, care deţine practic compania Depogaz, va face o evaluare (...) şi sunt convins că va lua cele mai dure măsuri”, spune Burduja.
Întrebat când vor fi aplicate aceste sancţiuni, cel puţin administrative, Burduja a spus că „Romgaz are mandat să ia aceste măsuri într-un termen foarte scurt, cât mai urgent”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

