Prima pagină » Justiţie » Curtea de Apel Bucureşti a anulat achitarea lui Vasile Blaga şi cere reluarea de la zero a dosarului

Curtea de Apel Bucureşti a anulat achitarea lui Vasile Blaga şi cere reluarea de la zero a dosarului

Curtea de Apel Bucureşti a anulat achitarea lui Vasile Blaga şi cere reluarea de la zero a dosarului
Mihaela Gidei
23 iul. 2020, 15:22, Politic

 

Curtea de Apel Bucureşti a anulat achitarea din primă instanţă a lui Vasile Blaga şi a trimis dosarul  înapoi la Tribunal pentru a fi reluat de la zero.

„Desfiinţează în integralitate sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală”, se arată în minuta instanţei Curţii de Apel Bucureşti.

Vasile Blaga aştepta, joi, o decizie definitivă în acest dosar. Tribunalul Bucureşti l-a achitat în primă instanţă, iar procurorii DNA au atacat decizia la Curtea de Apel.

De altfel, judecătoarea care l-a achitat pe Blaga, Monica Cipariu, a fost cercetată de Inspecţia Judiciară pentru că a întârziat motivările în 32 de decizii. Ulterior, CSM i-a redus indemnizaţia. 

Blaga a fost achitat în octombrie 2017, iar motivarea a venit după mai bine de un an şi jumătate.

Trebuie menţionat că judecata unui apel nu poate începe până nu este gata motivarea.

Vasile Blaga, fost senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată pe 28 noiembrie 2016 de procurorii DNA din Ploieşti în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.