Ministrul francez al Apărării: Noţiunea de a trimite trupe de luptă în Ucraina ,,nu este în discuţie”
Lecornu a declarat că nu se discută în prezent despre desfăşurarea de trupe de luptă, dar există posibilitatea ca Franţa să trimită militari în Ucraina pentru a instrui trupele ucrainene sau pentru a participa la operaţiuni de deminare, notează Kyiv Independent.
Anunţul are loc în contextul în care săptămâna trecută, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că trimiterea de trupe occidentale în Ucraina nu poate fi „exclusă” în viitor. Statele Unite şi mulţi aliaţi europeni s-au dezis de afirmaţia lui Macron, anunţând că nu vor lua în calcul trimiterea de trupe occidentale în Ucraina.
Ulterior declaraţiei controversate, Emmanuel Macron a spus că fiecare cuvânt a fost ,,cântărit, gândit şi măsurat” atunci când a menţionat o eventuală trimitere a trupelor în Ucraina, relevă Politico.