„Am primit mai multe informaţii din ţară potrivit cărora emisia posturilor de televiziune către abonaţii RCS&RDS se transmite cu intermitenţe, într-o zi atât de importantă pentru România, când se desfăşoară alegerile parlamentare în urma cărora se va decide democratic noua formulă guvernamentală”, menţionează PSD într-un comunicat remis MEDIAFAX.
PSD face apel la patronatul şi managementul companiei de cablu tv RCS&RDS pentru a identifica şi găsi soluţii pentru remedierea rapidă a deficienţelor care au apărut în transmisia emisiei televiziunilor de ştiri şi generaliste.
„Românii trebuie să aibă acces neîngrădit la informaţii, în orice oraş sau comună ar locui şi indiferent la ce companie de cablu sunt abonaţi. Libertarea presei este garantată de Constituţie”, se mai arată în comunicatul PSD.
Citeşte aici toate informaţiile despre alegerile parlamentare 2016