Ministrul Justiţiei a reacţionat la cazurile Georgescu şi Tate
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, cere organelor judiciare să facă investigaţii prompte, corecte şi imparţiale în cazurile de mare interes public, precum cele ale lui Călin Georgescu şi ale fraţilor Tate.

Ministrul Justiţiei a recaşionat la cazurile Georgescu şi Tate
„În calitate de ministru al Justiţiei solicit organelor judiciare să efectueze orice investigaţie sau sa desfăşoare orice procedură legală menită a conduce la aflarea adevărului cu promptitudine, corect, obiectiv, imparţial şi cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi a drepturilor şi libertăţilor omului. România este şi trebuie să rămână un stat de drept care respectă principiile rule of law şi care are o justiţie funcţională şi independentă”, transmite Radu Marinescu.
Acesta precizează că nu va interveni într-o procedură judiciară, nu are cunoştinţă despre actele şi probele administrate în cauzele judiciare şi nu poate face aprecieri cu privire la măsuri procesuale sau privind vinovăţia unor persoane: „Justiţia trebuie să rămână apolitică, independentă si imparţială. Pentru interesul public este nevoie de comunicare din partea organelor judiciare, însă în limita stabilită de rigorile legii. Misiunea mea rămâne aceea de a asigura în limitele competenţelor legale o funcţionalitate deplina a sistemului judiciar fără nici un fel de interferenţă politică”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Bolojan, prima conferinţă de presă: "A fost o perioadă complicată. Dacă aceste abordări ale Rusiei se menţin, Ucraina poate fi doar prima victimă" / Bolojan vrea bani mai mulţi pentru Apărare
-
Bolojan despre prezidenţiale: Voi face tot ce e posibil pentru ca alegerile să fie organizat corect
-
George Simion, la votul moţiunii de cenzură: Ia-ţi jetul şi du-te, Marcele!
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

