Ministrul Tudorel Toader a declarat că premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat să meargă personal la CCR pentru a susţine punctul de vedere al Guvernului.
„Da, voi merge personal. Am vorbit cu doamna premier şi sigur m-a solicitat ca eu să susţin cele statuate, cele stabilite în sesizare”, a spus Toader.
Întrebat care este argumentul forte pe care îl va invoca, ministrul Justiţiei a răspuns: „Neconstituţionalitatea comportamentului şi crearea unui blocaj instituţional între preşedintele României, pe de o parte, ministrul Justiţiei, parte a Guvernului, în acelaşi timp”.
De asemenea, întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis a încălcat Constituţia în acest caz, Toader a spus că cea care va decide va fi Curtea Constituţională.
„Noi venim cu argumente, Curtea va decide. Din 2003 până astăzi sunt 15 ani de când există competenţa Curţii de a soluţiona astfel de conflicte şi multe dintre ele au fost constatate, dar nu au dus la sancţionarea părţii care a generat, determinat conflictul. Să nu mă întrebaţi atunci de ce am solicitat printre cele 20 de motive în cazul dnei Kovesi încălcarea Constituţiei, faptul că a generat, a provocat cele trei conflicte, din care două pronunţate de Curte, iar în unul Curtea în considerente a arătat care e conduita de urmat de către DNA, pentru că acolo este vorba despre o încălcare repetitivă a Constituţiei. A fost vorba de trei conflicte într-un interval de timp foarte scurt, ceea ce înseamnă că avem o altă premisă, o altă ipoteză prin raportarea autorităţii la Constituţie”, a spus Toader.
Totodată, ministrul a fost întrebat dacă ştie de vreo intenţie a coaliţiei de guvernare de a-l suspenda pe preşedinte Ioahnnis, dacă CCR va valida teoria Guvernului.
„Eu pot să emit ipoteze cu privire la competenţele mele de ministru al Justiţiei. După aceea, să aşteptăm să vedem ce decizie va pronunţa Curtea, va admite sau va respinge. Vedem considerentele. Dacă va admite, nu este în competenţa mea ca ministru să abordez măcar acest subiect. Este în competenţa liderilor alianţei majoritare de la guvernare”, a mai spus Tudorel Toader.
Guvernul a sesizat Curtea Constituţonală în cazul refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a o revoca pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.