Ministrul Mediului: Haosul creat pe piaţa lemnului, rezultatul unor reglementări ale Guvernului Ponta

Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, susţine că "haosul" creat pe piaţa lemnului, la care făcea referire, sâmbătă, Liviu Dragnea, într-o scrisoare deschisă, este rezultatul unor reglementări aprobate, cu doar câteva săptămâni în urmă, de Guvernul Ponta.

Urmărește
1228 afișări
Imaginea articolului Ministrul Mediului: Haosul creat pe piaţa lemnului, rezultatul unor reglementări ale Guvernului Ponta

Ministrul Mediului: Haosul creat pe piaţa lemnului, rezultatul unor reglementări ale Guvernului Ponta (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

"Apreciez grija pe care o purtaţi pădurilor României şi preocuparea la care faceţi referire de a lupta cu «sistemul mafiot» din acest sector, consolidat, din păcate, de-a lungul anilor, prin felul în care a fost guvernat acest domeniu sub diversele regimuri politice care s-au succedat la cârma ţării. Priorităţile mele şi ale Ministerului pe care îl conduc includ deja, pentru anul 2016, toate aspectele menţionate în scrisoarea dumneavoastră cu privire la continuarea şi îmbunătăţirea iniţiativelor cu impact pozitiv demarate de guvernările anterioare. Consider absolut firesc să fie aşa, întrucât coerenţa şi continuitatea măsurilor de guvernare eficiente sunt, pentru mine, un principiu de lucru în acest mandat", a precizat Cristiana Paşca Palmer, referitor la scrisoarea PSD, din 19 decembrie, semnată de LiLiviu Dragneai de fostul ministru social-democrat Doina Pană, prin care i s-a cerut ministrului Mediului să ia măsuri urgente pentru adoptarea celor 19 acte normative necesare aplicării noului Cod silvic.

Potrivit ministrului Mediului, atât îmbunătăţirea eficienţei sistemului "Radarul Pădurilor", cât şi dezvoltarea legislaţiei subsecvente pentru implementarea Codului Silvic se regăsesc în planul de măsuri sectoriale care este pregătit acum, la Minister. Cristiana Paşca Palmer a precizat şi că se lucrează şi la reactivarea grupurilor de lucru iniţiate de echipa din guvernarea anterioară şi stabilirea calendarului de consultări.

"Veţi fi de acord cu mine, însă, că în cele câteva săptămâni de când o nouă echipă a preluat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, nu se pot rezolva problemele complexe cu care se confruntă sectorul forestier din România. În ceea ce priveşte referinţa dumneavoastră la «haosul» creat pe piaţa lemnului, dupa cum bine ştiţi, este rezultatul unor reglementări aprobate, cu doar câteva săptămâni în urmă, de către guvernul Ponta. Pot să vă asigur că avem în vedere identificarea de urgenţă a problemelor ce ţin de implementarea acestei reglementări, dar fără a ne propune să intervenim în mecanismele de piaţă deja declanşate, care trebuie să îşi facă efectul şi pe piaţa lemnului", a arătat ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer.

Conform sursei citate, echipa de specialişti de la Direcţia Generală Păduri din cadrul Ministerului Mediului, "conştientă de problemele din sector, şi-a asumat responsabilităţile ce îi revin în iniţierea sau finalizarea mecanismelor şi a procedurilor ce vor contribui în mod critic la o mai bună fundamentare a deciziilor din sectorul forestier".

"Închei cu speranţa că sincera dumneavoastră preocupare pentru buna gestionare a pădurilor României va conduce la o colaborare constructivă şi eficientă cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi că mă veţi susţine în eforturile de a contribui la îmbunătăţirea managementului capitalului forestier, într-adevăr o resursă strategică a României", a spus ministrul Mediului.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut, sâmbătă, ministrului Mediului, Cristiana Paşca Palmer, să ia măsuri urgente pentru adoptarea celor 19 acte normative necesare aplicării noului Cod silvic.

''Codul silvic vine în completarea Radarului pădurilor, împotriva tăierilor ilegale, dar nu numai. El aduce, în plus, reglementări foarte importante în ceea ce priveşte exploatarea durabilă a pădurilor României, armonizând rolul economic cu cel social şi ecologic al pădurii. Doar că, pentru a putea fi implementat, are nevoie de o legislaţie subsecventă. 19 acte normative necesare Codului silvic se cer urgent promovate: 5 Hotărâri de Guvern şi 14 Ordine de Ministru. Pentru elaborarea lor este obligatorie consultarea tuturor actorilor implicaţi: proprietari de păduri, administratori de păduri, industria mobilei, Asociaţia Forestierilor din România. Împreuna cu ei s-a scris şi Codul silvic. Nu am observat niciun început de dezbatere, nicio abordare incipientă, fapt ce ne îngrijorează foarte tare, deoarece, fără această legislaţie subsecventă, Codul silvic este inaplicabil'', se arată în scrisoarea PSD semnată de Liviu Dragnea şi de fostul ministru social-democrat Doina Pană.

Cei doi susţin că neimplementarea Codului silvic are drept efecte probleme în aprovizionarea cu lemn de foc a populaţiei, dificultăţi pentru cei din industria mobilei, iar valorificarea superioară a lemnului la nivel local, prin încurajarea întreprinzătorilor locali, pentru crearea de noi locuri de muncă nu este susţinută. În plus, potrivit sursei citate, marii agenţi economici nu sunt limitaţi cu nimic în a avea în continuare poziţii dominante pe piaţă (procentul de maxim 30%).

"La ora actuală, pe piaţa lemnului s-a creat un adevărat haos. S-a ajuns în situaţia în care, dacă nu interveniţi urgent, sectorul va intra în colaps. Întreg sectorul, inclusiv industria mobilei. Ştiţi că, din disperare, au fost boicotate deja licitaţiile în 6 judeţe. Vorbim despre peste 100.000 de locuri de muncă existente în sector şi de un aport către PIB uriaş. (...) Aşteptăm cu interes implicarea dumneavoastră şi în alte demersuri ce au fost începute şi trebuie doar continuate, pentru ca hoţia din pădurile României să fie complet stopată: operaţionalizarea funcţiei statistice a SUMAL şi implementarea în totalitate a sistemului FMIMS", conchid Dragnea şi Pană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici